





|
|
Subterană
ANALIZĂ ŞI ATITUDINE
|
|
Cedarea Transnistriei ca condiţie pentru păstrarea lui FILAT la putere
octombrie 7 2010 - 12:38 (Centrul MDN)
Timp de două luni, prim-gospodarul ţării Filat, a oferit Transnistriei mai multe instrumente pentru consolidarea „independenţei” decît comuniştii, care sînt consideraţi de opinia publică „progresistă” drept singurii căţeii dresaţi ai Rusiei. Să nu uităm că aceşti căţei (Voronin) au scos osul din gura haitei de la Tiraspol, oferit, tot ca un gest de încredere, de Lucinschi, fapt care a afectat serios implementarea strategiei „Republica Independentă Transnistria”. Ceea ce a făcut Filat (deblocarea comerţului transnistrean) a dat peste cap opt ani de consolidare a şanselor că acest conflict poate fi soluţionat cu pierderi minime pentru Chişinău. Filat explică că aceste decizii s-ar integra într-un plan concret de creştere a încrederii între părţi, absolut necesară pentru deblocarea soluţionării conflictului transnistrean. Şi dacă a fost negocieri, atunci apare o întrebare logică, ce gesturi ne-a oferit clica de la Tiraspol pentru a creşte încrederea noastră? Au deblocat oare funcţionarea şcolilor cu predare în limbă...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 15243
|
|
|
|
Mesajele subliminale. Cine are ochi să vadă să spună celor care au urechi să audă
iunie 21 2010 - 19:08 (Centrul MDN)
Stricarea oamenilor începe încă din copilarie, cînd copiilor li se prezintă sub nevinovate (sau nu) desene animate mesaje subliminale despre sex şi satana, cu scopul de a-i obişnui cu acestea şi de a nu li se mai părea dăunătoare. Poate ca la nivel subconştient nu percepem acele mesaje subliminale, care ne sunt bagate pe “sub piele”. Mulţi afirmă că aceste mesaje subliminale nu au avut nici un efect asupra consumatorilor de publicitate, presă, televiziune, radio, însă dacă am face o evaluare asupra acestor mesaje şi ne aruncăm o privire şi în viaţa reală, observam că aceste mesaje chiar ne-au intrat pe “sub piele”. În carţile de specialitate, mesajele subliminale mai poartă numele de “manipulare psihologică”. Extrapolînd, conceptul de “mesaj subliminal”, aşa cum apare el pe Wikipedia, reprezintă “un semnal sau un mesaj conceput să fie transmis sub limitele normale ale percepţiei”. Dacă se va realiza o statistică asupra celor mai des întîlnite cuvinte cheie folosite într-un mesaj subliminal, locul întîi ar fi ocupat de cuvantul “sex”. Televiziunea a fost creată special pentru manipularea populaţiei. Omul...
|
|
Răvaşe: 10
|
Învederări: 6993
|
|
|
|
Jocurile pe calculator ne pot transforma copiii în criminali
iunie 11 2010 - 16:59 (Familiaortodoxa.ro)
Teodosian G. din Iaşi şi-a omorât cu sânge rece mama, profesoară la Grupul Şcolar A.S., pentru că – după spusele lui – nu-l lăsase să iasă afară. Şocant este faptul că băiatul nu are nici un fel de remuşcări. Care este cauza pentru care Teodosian, un copil aparent normal, chiar bun la învăţătură, s-a năpustit asupra mamei sale, lovindu-o în cap cu ciocanul până a desfigurat-o complet şi n-a mai dat semne de viaţă? Se ştie doar faptul că Teodosian era un pasionat al jocurilor pe calculator. Oare aceasta să fie explicaţia? I-am pus această întrebare d-lui Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii „Efectele televiziunii asupra minţii umane”, realizând interviul pe care îl puteţi citi în continuare. (P.O.) Virgiliu Gheorghe: Un psiholog din Marea Britanie observa că dacă, întorcându-ne de la serviciu, am găsi acasă un individ care ne învaţă copilul să facă tot felul de rele, să desfrâneze, să fure şi să omoare, am chema imediat poliţia şi am lua măsuri împotriva acestuia. Dar dacă l-am afla...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 1423
|
|
|
|
Chip-ul implant a devenit realitate
aprilie 15 2010 - 13:13 (Agentia.org) Mihail Fagarasanu
Pandemia "gripei porcine" a fost pretextul Un singur Chip va controla daca persoana identificata poarta virusul, daca s-a vaccinat si daca a platit asigurarile medicale * Pasul doi: Chip-ul va controla datele bancare si daca individul se hraneste conform Codex Alimentarius * Generatia a treia, pana in 2015: localizare GPS.Actiunile "VeriChip Corp" s-au triplat, conform NASDAQ, dupa ce reprezentaţii companiei au afirmat, recent, ca firmei i s-a acordat licenta exclusiva asupra a doua patente, ceea ce o va ajuta sa creeze sisteme implantabile la om ce vor fi folosite pentru detectarea virusilor. Patentele, detinute de partenerul "VeriChip", "Receptors LLC", se refera la biosenzori ce pot detecta AH1N1 si alti virusi, precum si amenintarile biologice cum ar fi Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (stafilococ meticilinio-rezistent). La o prima vedere, faptul ca va exista un "nanorobot" in organism capabil sa detecteze virusi si alte boli pare o solutie salvatoare a Omenirii. Tehnologia va fi combinată cu dispozitivele implantabile de radio-frecventa VeriChip pentru a se realiza astfel sistemele de detectare a virusilor. Sistemul de triere va avea mai multe nivele de identificare – primul va identifica agentul...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 1961
|
|
|
|
CÎT DE “SUVERANĂ” ESTE EUROPA?
martie 29 2010 - 12:06 (mucenicul.wordpress.com)
În ziarul elveţian Zeit Fragen, Prof. Dr. Eberhard Hamer din Germania întreabă, “Cat de Suverana este Europa?” El analizează problema şi concluzionează că Europa are prea puţina, dacă se poate numi asa, suveranitate. Profesorul Hamer scrie că drepturile suverane ale europenilor ca cetăţeni ai statelor naţionale s-au dizolvat odata cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009. Drepturile persoanelor au fost mutate la un comisariat politic la Bruxelles. Francezii, germanii, belgienii, spaniolii, britanicii, irlandezii, italienii, grecii şi aşa mai departe, au acum “Cetăţenia europeană orice ar insemna acest lucru.” Rezultatul agregarii naţiunilor este reducerea participarii politice a oamenilor. Autoritatea parlamentelor şi a consiliilor locale a fost afectată. Puterea este acum concentrată în noile structuri ierarhice din cadrul Uniunii Europene. Cetăţenia europeană ” înseamnă o participaţie indirectă şi slaba a oamenilor. Regula autonomiei a dat cale libera pronunţarii autoritare de sus în jos. Apoi, profesorul Hamer analizează Comisariatul UE şi concluzionează că, de asemenea, lipsit...
|
|
Răvaşe: 4
|
Învederări: 4086
|
|
|
|
Pornografia
martie 12 2010 - 19:19 (Crestinortodox.ro) Gheorghe Fecioru
Mai ucigatoare decat cancerul, mai apasatoare decat teroarea si mai nociva decat drogul este astazi pornografia. Generatiile parintilor si bunicilor nostri au avut de infruntat cea mai cumplita dictatura din istoria lumii: comunismul bolsevic. Multi au infundat puscariile, altii - aflati in asa-zisa libertate - au suferit teroarea, degradarea si injosirea; fiara comunista isi incerca dintii pe trupurile si sufletele poporului roman. A cazut regimul comunist si ne-am bucurat; cine sa se gandeasca ca, intr-un fel anume, comunismul nu facuse decat sa se replieze putin, schimbandu-si doar infatisarea, pentru a se pregati pentru batalia finala? Acum se foloseste o munitie cu mult mai distructiva pentru sufletul uman, mai nociva decat cancerul, mai eficace cu mult decat teroarea: numele ei e marea desfranata sau pornografia. Cati oare constientizeaza faptul ca desfranarea sau erotismul obsesiv este cel mai mare inamic al omului modern? Isi arata chipul seducator la fiecare colt de strada, in chioscurile cu de toate; ne intampina atatator in paginile ziarelor de mare tiraj; dar mai ales ni se scurge in vene precum otrava cea dulce atunci cand ne conectam la lumea televiziunii si internetului, canalele sau armele preferate ale marii desfranate. Exageram ? Studiile desfasurate...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 1916
|
|
|
|
Mai păgîni decît acum un veac
martie 8 2010 - 18:52 (Credinta-ortodoxa.ro) Ioan Enache
Deşi feminismul, idee de sorginte iluminist-masonică, îşi găsea temeiuri în Constituţia de la 1793 (printre altele, se cerea, pentru prima oară, recunoaşterea divorţului, practicarea de către femei a meseriilor masculine, abolirea pedepsei pentru adulter), după sângeroasa revoluţie atee de la 1789 din Franţa, în Ţările Române nu prinsese rădăcini nici la finalul veacului al XIX-lea, decât, prin excepţie, la unele femei ce proveneau din elita intelectuală boierească sau princiară. Creuzetul feminismului a fost Occidentul, SUA, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, apoi Germania şi Austria unde au luat fiinţă organizaţii sindicale feminine, celule socialiste şi comuniste cu departamente pentru femei, grupări intelectuale exclusiviste, reviste şi cluburi pentru femei. Cine a ales emanciparea raţiunii de credinţă, a omului de Dumnezeu, a neamului de monarhie, a credincioşilor de parohie, a dus lucrarea şi mai departe pentru distrugerea cuplului familial, rânduit de Dumnezeu, prin dezbinarea femeii de bărbat. Iluminism, marxism, socialism, comunism, feminism, liberalism, anarhism, avangardism, modernism, umanism, postmodernism, acestea din urmă ca faze finale ale nihilismului, toate şi încă multe, multe altele constituie trepte spre moartea...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 1895
|
|
|
|
Masoneria, organizaţia satanistă ocultă care conduce lumea
decembrie 23 2009 - 18:28 (Smbro.anyhow5.com)
In ultimele doua secole, masoneria nu a facut altceva decat sa-si continue politica duplicitara. Pe fata se declara partizana drepturilor omului si lupta pentru libertate, egalitate etc., dar adevarata lupta a francmasoneriei este pentru obtinerea puterii politice si guvernarea lumii.Pentru aceasta, lupta cu o ura neimpacata impotriva crestinismului si a libertatii reale a oamenilor, neezitand nici cand este vorba de crime sau chiar genocid. In timpul Revolutiei franceze, masoneria ataca pentru prima data biserica catolica, dorind inlocuirea crestinismului cu o religie pagana. Masoneria impotriva lui Dumnezeu Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.Consiliile supreme ale Scotiei, SUA, Americii Centrale si Irlandei, intrunite in 1877 la Edinbourgh, denunta deismul declaratiei de la Lausanne. Marele orient al Frantei, intr-un convent din septembrie 1877, suprima articolul 1 din statutul sau, cel care consfintea existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Din 1880, Marea Loja Sobolica Scotiana abandoneaza si ea referinta la Marele Arhitect al Universului....
|
|
Răvaşe: 1
|
Învederări: 3142
|
|
|
|
Căutînd fericirea peste hotare
septembrie 4 2009 - 17:10 (Ortodoxiatinerilor.ro )
Tinerii au cazut intr-o provocare a lumii destul de grea. Multi nu stiu ce sa faca pe viitor si aleg strainatatea. De ce? Este strainatatea o solutie?Pentru unii poate da. Majoritatea tinerilor din ziua de azi se gandesc numai la bani. Vor casa, masina si un serviciu bun mai intai de toate iar restul pe parcurs. Multi se gandesc cum sa scape de ,,saracia” din tara deoarece sunt foarte putine sanse sa iti faci aici un viitor bun.Am trecut printr-o experienta acum ceva timp si as vrea sa v-o impartasesc si voua prin cateva randuri.Familia mea hotarase sa plecam in strainatate, si eventual sa ne stabilim acolo. Eram foarte incantata de idee, necunoscand partea dureroasa ce urma sa vina. Urma sa continui scoala acolo cu colegi noi, diferiti. Nu imi facusem nici un prieten desi eram de ceva vreme acolo. Ma simteam inchisa intr-o lume plina de straini, de anturaje total gresite, o lume plina de amaraciune si de lacrimi. Ma rugam neincetat de parinti sa ne intoarcem in tara, dar ei imi spuneau sa am rabdare. Am trait clipe dureroase care mi-au lasat o amintire neplacuta. Vorbeam cu tinerii de acolo, romani ca si mine si imi spuneau ca in tara nu se merita sa mai traiesti. Daca nu ai un serviciu bun, cu 5-6 milioare salariu nu poti face mare lucru. Unii si-au intemeiat o familie acolo, si desi erau crestini...
|
|
Răvaşe: 2
|
Învederări: 2380
|
|
|
|
Revoluţiile secolului XX
august 25 2009 - 17:12 (Manipularea.blogspot.com)
Secolul 20 este cel mai bogat în revoluţii mondiale. Revoluţia, prin definiţie, presupune schimbarea spectaculoasă a unei stări de fapt printr-o acţiune conştientă şi direcţionată. Putem vorbi despre revoluţii violente, cum sunt cele politice ( revoluţia franceză din 1789, revoluţia rusă din 1917, revoluţia română din 1989 ) sau despre revoluţii de catifea, cum sunt cele la nivelul conştiinţelor şi a mentalităţilor ( revoluţia industrială din Anglia, revoluţia sexuală de la jumătatea anilor 60 ). În general nu există revoluţii exclusiv violente sau exclusiv paşnice. Ele pot avea caracteristici mixte dar există una predominantă. De multe ori violenţa irupe atunci când nu mai poate fi evitată o revoluţie, atunci când tensiunile acumulate în urma procesului schimbării nu au găsit un mijloc adecvat de a se dezamorsa. Revoluţiile din domeniul ştiinţific sunt cele care au, în general, un caracter dual :...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 2724
|
|
|
|
MAREA CONSPIRAŢIE A GRIPEI
august 21 2009 - 17:32 (Schimbarea.blogspot.com)
VACCINĂRI OBLIGATORII ÎN FRANŢA Guvernul francez va cheltui aproape un miliard de euro pentru un program de vaccinare obligatorie in aceasta toamna. Potrivit lui Marie-Christine Tabet (Le Journal du Dimanche): “Franta pregateste un plan de lupta fara precedent pentru aceasta toamna, inclusiv o campanie de vaccinare obligatorie pentru toti francezii de la varsta de 3 luni in sus. Conform informatiilor noastre, statul va plasa o comanda de 100 milioane de unitati de vaccin anti gripal la trei laboratoare (GlaxoSmithKline, Sanofi and Novartis).” Lucrurile se leaga, tinand cont ca pe 15 mai Bloomberg a raportat ca Franta, Marea Britanie, Belgia si Finlanda au convenit sa cumpere aproximativ 158 de milioane de unitati de la Baxter International Inc. Baxter International a fost implicata in cateva mega scandaluri, ultimul legat de contaminarea unor vaccinuri (zic ei accidental) distribuite in 18 tari cu celebrul virus aviar H5N.Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, o productie de pana la 4,9 miliarde de doze de vaccin impotriva “gripei procine” este perfect realizabila. Un program pilot de vaccinare este deja in curs de dezvoltare sub supraveghere UE. Anne Laude, co-director la Institute of Health de la Université Paris Descartes a declarat...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 5776
|
|
|
|
Maimuţe africane moarte utilizate la prepararea vaccinuilor pentru gripa porcină. Contractor militar privat deţine patentul
august 14 2009 - 13:49 (Urbaniulian.ro)
Pentru majoritatea oamenilor, vaccinurile par inofensive din punct de vedere medical. “Sunt bune pentru dumneavoastra!” spun doctorii si companiile de farmaceutice, dar nu vorbesc niciodata despre continutul acelor vaccinuri. Exista un motiv pentru asta: daca oamenii ar sti ce contin acele vaccinuri cu adevarat, nu ar permite sa fie injectati cu acestea niciodata. In afara periculoaselor ingrediente despre care stiu multi `oameni (cum este Squalene sau Thimerosalul), unul dintre ingredientele cheie utilizate in vaccinurile pentru gripa (inclusiv cele preparate pentru pandemia de gripa porcina) este cadavrul maimutelor verzi africane. Acest aspect este dezvaluit in patentul nr. 5911998-Metoda de producere a unui vaccin contra virusilor, din linia celulara a rinichilor maimutei verzi africane (http://www.patentstorm.us/patents/5911998/claims.html). Asa cum se explica in aceasta reteta, ingredientele intrebuintate in vaccin sunt derivati obtinuti din rinichii maimutelor verzi africane, care sunt infectate cu virusul, apoi se permite instalarea bolii, dupa care sunt ucise astfel incat organele lor contaminate sa fie folosite pentru producerea ingredientilor vaccinurilor. Acest lucru se face in cel mai crud, inuman mediu de “fabrica de cadavre”, in care maimutele sunt supuse...
|
|
Răvaşe: 1
|
Învederări: 2432
|
|
|
|
|
|
|
Sfîntul Ioan Gură de Aur demască şi combate homosexualitatea (II)
mai 8 2009 - 12:35 (Orthodoxphotos.com) Protos. Nicodim Mandita
(Vezi partea I) Gandeste-te bine: trebuia ca cei doi, adica barbatul si femeia, sa fie unul dupa cum zice: "Si vor fi amandoi un trup", iar aceasta o face pofta de impreunare, care uneste amandoua genurile. Insa aceasta pofta nimicind-o diavolul si faurind un alt mijloc, a rupt genurile unul de altul in acest mod si a facut ca unul sa devina doi, adica unul si acelasi gen sa tina locul si al celuilalt, ceea ce este contra Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: "Cei doi vor fi un trup", iar diavolul a impartit acel trup in doua. Si iata intaiul razboi. Apoi iarasi aceste doua parti s-au razboit fiecare si contra sa, ca si contra celeilalte, caci si femeile defaimau pe alte femei si nu numai pe barbati si barbatii la randul lor stateau unul contra altuia, ca si contra genului femeiesc, ca si intr-o lupta de noapte. Ai vazut al doilea, al treilea, al patrulea si al cincilea razboi? Dar apoi mai este si un alt razboi, caci pe langa cele vorbite ei au facut nelegiuire si contra naturii. Fiindca diavolul stia bine ca ceea ce uneste amandoua genurile este mai ales aceasta pofta, s-a gandit ca sa rupa aceasta legatura, asa ca sa se dezbine nu numai in a nu mai face copii, ci chiar in a se razboi unul pe altul si a se razbuna unul contra altuia. "Si...
|
|
Răvaşe: 1
|
Învederări: 1775
|
|
|
|
Sfîntul Ioan Gură de Aur demască şi combate homosexualitatea (I)
mai 7 2009 - 12:36 (Orthodoxphotos.com) Protos. Nicodim Mandita
Inceputurile acestui pacat, ce nu s-ar cuveni nici sa fie numit pe buzele noastre, se pierde in negura istoriei. Daca autorul cel Sfant al celor cinci carti ale Sf. Scripturi, porunceste la Levitic cap. 18,22: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie, caci aceasta-i spurcaciune", se intelege clar ca aceasta faradelege era deja raspandita printre neamurile idolatre, in mijlocul carora trebuia sa traiasca poporul ales. Se prea poate ca acest pacat (sodomia) si idolatria au fost cauza pentru care Dumnezeu a poruncit lui Moise sa decimeze popoarele canaanite care au ocupat pamantul Fagaduintei" pana la intoarcerea "Poporului ales din robia Egiptului". Cea mai dura interventie a lui Dumnezeu in istorie pentru reprimarea acestei faradelegi strigatoare la cer, a fost pe la anii 3500 de la facerea lumii, in cazul distrugerii cu foc si pucioasa a Sodomei si Gomorei. Cu toate acestea, omenirea si-a urmat cursul ei patimas si multi au primit si au transmis mai departe aceasta mostenire a rusinii si a blestemului. Atat de puternic a fost zguduita lumea veche in urma catastrofei de la Sodoma, incat acest pacat care a fost cauza si-a insusit numirea de "sodomie", iar in zilele noastre poarta numirea moderna de "homosexualitate", ce cuprinde in sine perversiunile ambelor...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 2147
|
|
|
|
|
|
|
Despre iad: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”
martie 25 2009 - 19:06 (Saccsiv.wordpress.com)
Spunea Sfantul Siluan. Desigur, raiul este cu mult mai minunat decat au putut sa il descrie Sfintii Parinti si marii duhovnici iar iadul cu mult mai cumplit decat au putut oamenii sa-l exprime in cuvinte, imagini sau sunete. Materialele urmatoare fac referire la iad si sunt ajutatoare plecand de la premisa ca toate cele ce le veti viziona si audia sunt mai putin infricosatoare decat acela. Le consider utile de parcurs de cate ori suntem ispititi, pentru a ne feri cat putem mai mult de pacate. Pentru inceput iata fragmentul cu inregistrarea audio din iad, ce majoritatii dintre dv. va este deja cunoscuta din documentarul Ingerul digital. Concret, in 1960, cercetatori sovietici au forat in scoarta terrestra pana la o adancime de aproximativ 14,4 km, in zona Siberiei. La acea adancime burghiul a inceput sa se invarta in gol si au dedus ca au dat de o cavitate. A doua surpriza a fost temperatura masurata, cu mult mai mare decat presupuneau teoriile de pana atunci. A treia surpriza insa … i-a facut sa intrerupa proiectul. Au montat in put microfoane pana la adancimea la care temperatura permitea acest lucru si au inregistrat … IADUL. Nu stiu daca acelea sunt intr-adevar urlete din iad, dar trebuie sa stim ca acolo este mult mai inspaimantator. In continuare va prezint...
|
|
Răvaşe: 0
|
Învederări: 2341
|
|
|
|
Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa
martie 18 2009 - 14:55 (Saccsiv.wordpress.com)
Intr-un interviu luat de Alex Jones lui Aaron Russo, producator la randul sau de documentare, acesta declara declara ca s-a imprietenit cu Nick Rockefeller care i s-a destainuit cu luni de zile inaintea evenimentelor de la 09.11.2001 ca avea sa se intample ceva, ca apoi vor fi cautati teroristi ce nu vor fi aflati vreodata, ca se va crea o psihoza cu ajutorul media si se va declansa razboiul anti-terorist, apoi de frica si pentru siguranta, populatia va accepta implanturi cu microcipuri. Si astfel va fi o elita care va controla masele… Scarbit de ticalosia lor, a decis sa treaca in tabara opusa. Iata interviul: In primul rand se cuvine sa multumim Apologeticum pentru stradania de a traduce interviul de mai sus. Mai rar se gasesc atatea informatii utile intr-un interval de zece minute de film. Cinste regretatului Aaron Russo pentru demnitatea ca, desi evreu fiind, sa renunte la a fi un pion in randul ELITELOR, ba mai mult, sa aiba curajul de a le dezvalui activitatea. Aaron Russo (1943 – 2007), producator de filme, politician si activist. S-a nascut intr-o familie de evrei Sephardic originara din Italia. In tinerete a ajutat in cariera multe legende rock: Led Zeppelin, The Who, Janis Joplin, The Grateful Dead si Jefferson Airplane. A produs filme precum Trading Places (cu Eddie Murphy si Dan Aykroyd) sau Teachers (cu Nick Nolte, Morgan Freeman si Ralph Macchio). A castigat sau a fost...
|
|
Răvaşe: 2
|
Învederări: 4141
|
|
|
|
O scrisoare de la un politician Norvegian
martie 5 2009 - 12:48 (Info.po9t.com)
Persoana care a scris acest mesaj ne-a divulgat numele real (pe care l-am verificat), impreuna cu o serie de fotografii cu Primul ministru al Norvegiei si separat cu Benazir Bhutto. Suntem convinsi de veridicitatea lor, dar veti intelege ca nu putem sa le dezvaluim numele lor real sau sa publicam fotografiile fara consimtamant. Continutul acestui mesaj, daca este adevarat, poate fi de o importanta majora. [Editat gramatical si de erori de ortografie acolo unde a fost necesar pentru a asigura o deplina claritate. Ca o prefata a mesajului, scriitorul isi cere scuze pentru engleza folosita, aceasta nefiind limba lor materna]. Sunt un politician Norvegian. As dori sa spun ca vremuri grele vor fi, incepand cu anul 2008 pana in anul 2012. Guvernul Norvegian contruieste tot mai multe baze subterane si bunkere. Cand sunt intrebati, acestia raspund ca sunt pentru protectia populatiei din Norvegia. Cand am intrebat : cand vor termina ?, su raspuns ca "inainte de 2011". Israelul face la fel, precum multe alte tari. Dovada mea ca ceea ce spun este adevarat, sunt fotografiile trimise de mine si toti acei Prim-ministrii si ministrii cu care ma voi intalni si pe care am sa-i cunosc. Ei stiu totul despre asta, dar nu vor sa produca panica in randul populatiei. Planeta...
|
|
Răvaşe: 16
|
Învederări: 9827
|
|
|
|
|
|
[ 1 ] [ ] [ ] [ ]
|
|
Cele mai citite
|
Ultima săptămână:
|
Ultima lună:
|
Ultimele 6 luni:
|
|