A FOST O VREME CAND homosexualitatea era condamnată de societate ca fiind un lucru nenatural, scârbos si condamnabil. Moravurile s-au “liberalizat”, lumea s-a “destupat la minte” si încet-încet, cu ajutorul propagandei desfăsurate de activistii homosexuali, societatea a ajuns astăzi foarte tolerantă cu această afectiune de natură psihologică.

Pedofilia este încă privită ca un lucru condamnabil. Pedofilii sunt condamnati prin lege pentru relatiile sexuale cu minori. Iată însă că si aici lucrurile au început să se schimbe. Pedofilii învată din experienta si tacticile “colegilor” homosexuali si au pornit în vest campania pentru legalizarea pedofiliei. Ca si în cazul homosexualitătii, urmează să vedem studii stiintifice care vor dovedi că pedofilii s-au născut asa, că nu se pot schimba si că este nedrept să-i condamni. În final, activistii vor cere drepturi si chiar dreptul de a le adopta pe victime.

Tacticile folosite de pedofili sunt împrumutate din campaniile de propagandă homosexuală.

Un element marginal îsi croieste drum spre centru

N.A.M.B.L.A. (North American Man-Boy Love Association - Asociatia Nord Americană pentru Iubire între Bărbati si Băieti) era cândva o voce singuratică, care milita pentru normalizarea pedofiliei. Reprezentantii NAMBLA participau la paradele homosexualilor, ca un element marginal al miscării pentru drepturile homosexualilor.

Apoi, în 1990, publicatia pentru homosexuali Journal of Homosexuality a avut un număr dublu dedicat relatiilor sexuale dintre adulti si copii, numit “Intimitate între generatii” [1]. Unul dintre articole afirma că multi pedofili cred că asa s-au născut si că nu se pot schimba” (p. 133) (Unde am mai auzit asta?) Un alt autor spunea că un consilier pe probleme ale băietilor adolescenti realiza “miracole… nu vorbindu-le, ci dormind cu ei.” Pedofilul iubitor poate oferi o “tovărăsie, sigurantă si protectie” pe care nici colegii, nici părintii nu le pot oferi (p. l62). Părintii ar trebui să-l privească pe pedofilul care le iubeste fiul “nu ca un rival sau concurent, ca pe un hot al proprietătii lor, ci ca pe un partener în cresterea băietelului, cineva care ar trebui bine primit în casa lor…” (p. 164).

Un profesor universitar englez scria: “Băietii doresc sex cu bărbati, băietii îi seduc pe adulti, experienta e foarte frecventă si foarte apreciată” (p. 323). Un profesor de stiinte sociale de la Universitatea din New York spune că asteaptă ziua în care americanii “vor trece peste isteria cu abuzarea minorilor” (p. 325) si pornografia infantilă.

A.P.A. publică un nou studiu: nu toate relatiile pedofile sunt dăunătoare

Asociatia Americană de Psihiatrie (American Psychiatrists Association) nu a denuntat pozitia exprimată în această publicatie. De fapt, A.P.A. a publicat recent un nou studiu [2] realizat de unul dintre autorii publicatiei Journal of Homosexuality.

Acest articol apare în publicatia Psychological Bulletin a A.P.A. El face o sinteză a tuturor cercetărilor asupra traumelor provocate de abuzul sexual în copilărie.

Concluzia autorilor? Abuzul sexual în copilărie este în medie numai într-o mică măsură asociat cu traumele psihologice si e posibil ca traumele să nu fie cauzate de experienta sexuală, ci de anumiti factori familiali negativi din trecutul copiilor. Când contactul sexual nu este fortat, în special atunci când este realizat de un băiat si este rememorat pozitiv, atunci el poate să nu fie deloc traumatizant.

Autorii articolului le propun psihologilor să înceteze a mai folosi expresii ca “abuz asupra minorului”, “molestare” sau “victime”, ci să folosească în schimb termeni neutri gen “sex adult-copil.” La fel, ei afirmă că nu ar trebui să vorbim despre “severitatea abuzului”, ci despre “nivelul de intimitate sexuală.”

Autorii concluzionează că acel comportament numit de psihoterapeuti “abuz” poate reprezenta doar o violare a normelor sociale. Stiinta, afirmă ei, trebuie să se delimiteze de terminologia social-morală. Religia si societatea, argumentează autorii, sunt libere să judece comportamentul cum doresc, dar psihiatria trebuie să evalueze comportamentul după propriile standarde.

De fapt, autorii articolului propun ceea ce ei consideră a fi un mijloc mai bun de întelegere a pedofiliei: ar trebui considerată “abuz” numai dacă copilul se simte rău în urma relatiei. Ei sugerează de fapt o repetare a pasilor prin care a fost normalizată homosexualitatea. Primul pas către scoaterea homosexualitătii din “Manualul de Diagnoză” s-a realizat atunci când A.P.A. a declarat această stare ca normală atât timp cât persoana nu suferă din cauza ei.

Putini oameni stiu că Asociatia Americană de Psihiatrie a redefinit recent pedofilia. Potrivit celei mai noi versiuni a manualului de diagnoză (DSM IV), o persoană nu mai prezintă o afectiune psihologică doar pentru faptul că molestează copii. Pentru a fi diagnosticat ca bolnav, el trebuie să manifeste o tulburare în legătură cu molestarea sau să fie afectat în activitatea sau relatiile sale sociale. Astfel A.P.A. a aranjat lucrurile pentru pedofilul “normal” din punct de vedere psihologic.

Teologia si legile sunt conduse de psihologie

Dacă psihologia recunoaste pedofilia consensuală ca nevătămătoare, atunci legile civile si normele sociale vor fi presate să urmeze directia indicată de stiintele sociale, întocmai cum au făcut si în problema homosexualitătii. Atunci când psihiatria a declarat homosexualitatea ca normală, instantele de judecată si “teologii” au început să rescrie legile si teologia morală în functie de ce spunea psihiatria că s-a descoperit prin intermediul stiintei empirice.

Ce este însă o afectiune psihologică?

Problema cu legile si societatea care merg după psihologie rezidă în faptul că ceea ce este clasificat ca “boală psihică” depinde de punctul de vedere al psihiatrilor asupra unei vieti normale si naturii umane. În ziua de astăzi există grave dezacorduri asupra acestor subiecte.

Deci, atunci când psihiatrii decid să redefinească homosexualitatea ca normală, această stare este trecută din categoria “indezirabilă” în categoria “dezirabilă.” [4] Aceasta s-a realizat pe baza unui studiu care arăta că un grup de homosexuali nu manifestau nici o anomalie psihologică evidentă [5], precum si în urma intervievării unor homosexuali care se declarau fericiti cu starea lor. În esentă, acesti indivizi afirmau: “Noi nu suntem dezechilibrati sau tulburati psihic, suntem fericiti că suntem homosexuali, deci psihiatria nu are nici un drept să ne catalogheze ca bolnavi.”

Autoritatea psihologilor se bazează pe experienta personală

A.P.A. le-a dat dreptate. Făcând aceasta, autoritatea ei s-a închinat în fata experientelor personale contradictorii. În acelasi timp, Asociatia a ales să ignore o amplă literatură privind motivatia inconstientă si teoria personalitătii. De asemenea, a fost ignorată convingerea că fiintele umane sunt guvernate de anumite legi naturale imuabile privind complementaritatea psihologică si fizică bărbat-femeie.

Pe măsură ce psihiatria se depărtează tot mai mult de fundamentele ei, auzim tot mai multe opinii cum este cea exprimată de sexologul John Money:

“Dacă as vedea un băiat de zece sau unsprezece ani, atras erotic de către un bărbat de douăzeci sau treizeci de ani, dacă relatia este benevolă si dacă legătura este complet consensuală… atunci eu nu as numi acest lucru patologie.” [6]

Vedem astfel că s-a deschis o usă.

Scriind pe marginea articolului mentionat mai sus, psihiatrul Jeffrey Satinover afirmă:

“Acest număr special reflectă acel segment substantial, influent si în crestere din cadrul asa-numitei comunităti homosexuale, care nici nu ascunde, nici nu condamnă pedofilia. Mai degrabă ei argumentează că pedofilia constituie un aspect acceptabil al sexualitătii, în special al homosexualitătii. Într-adevăr, publicatia pentru homosexuali San Francisco Sentinel a publicat un material prin care se argumenta că pedofilia este un element central al vietii homosexuale masculine” [7].

Activistii homosexuali au dreptate atunci când afirmă că majoritatea celor care molestează copii sunt bărbati heterosexuali. Totusi, aceasta este o declaratie înselătoare, întrucât statistic vorbind, majoritatea bărbatilor sunt heterosexuali.

Proportional cu numărul lor (aproximativ 1 din 36 de bărbati), bărbatii homosexuali au o probabilitate mai mare să se angajeze în relatii sexuale cu minori: de fapt, unele cercetări sugerează un posibil raport de 3 la 1 [8]. Oricum, cercetările în acest domeniu nu sunt concluzive pentru că orientarea sexuală a agresorilor bărbat-copil nu este întotdeauna clară (unii agresori sunt bisexuali).

Desigur, aceste statistici nu tin cont de cazurile de abuzuri pedofile homosexuale care nu sunt neraportate. Directorul Executiv al Asociatiei Nationale pentru Studiul si Terapia Homosexualitatii (National Association for Research and Therapy of Homosexuality, NARTH) Dr. Joseph Nicolosi, de exemplu, afirmă a aproximativ o treime dintre cei 400 de clienti homosexuali adulti ai săi spun că au avut parte de o formă de abuz homosexual înaintea vârstei legale a consimtământului, însă numai doi dintre ei au anuntat autoritătile.

În timp ce cel mult 2% dintre bărbatii adulti sunt homosexuali, unele studii arată că aproximativ 35% dintre pedofili sunt homosexuali [9]. Apoi, întrucât pedofilii bărbat-băiat atacă cu mult mai multi copii decât pedofilii heterosexuali [10], s-a stabilit că aproximativ 80% dintre victimele pedofiliei sunt băieti molestati de bărbati adulti [11].

Deseori, homosexualii au fost ei însisi victime ale pedofililor

Dr. Nicolosi declară că multe dintre contactele sexuale infantile ale clientilor săi au avut loc cu o persoană matură care era de încredere, respectivul abuz fiind perceput la acel moment ca iubire. Alti terapeuti pe probleme de orientare sexuală vorbesc despre rate similare de molestare în rândul clientilor lor [12, 13].

În mod tragic, copilul abuzat prezintă posibilitatea ca si el să devină un agresor la maturitate (14). Astfel, nu trebuie să ne surprindă că pedofilia poate deveni mai frecventă printre bărbatii homosexuali: întrucât sunt sanse mari ca ei însisi să fi fost cândva victime ale abuzului, există probabilitatea ca ei să initieze o repetare a acelui abuz cu un copil de acelasi sex.

Ce copii pot deveni mai usor victime?

Anumiti copii sunt în mod particular vulnerabili la abuz - în special băietii predispusi la homosexualitate. Băiatul prehomosexual este deseori singur, înstrăinat de tatăl lui si resimte o frustrare si o relatie deficitară cu rudele de acelasi sex. În mod natural, el are nevoie de atentia, afectiunea si încurajarea unui bărbat.

Deseori acest băiat are parte de o relatie foarte intensă si intimă cu mama lui, ceea ce face dificilă identificarea masculină de sine. O relatie intimă cu un bărbat constituie un loc de separare si individualizare “unde mama nu poate ajunge” [15].

Atunci când acest băiat primeste semnale de atentie de la un bărbat mai în vârstă, atunci se realizează o legătură între iubire si sexul homoerotic. Băiatul ajunge să gândească: “Dacă vreau iubire de la bărbati, atunci trebuie să mă culc cu ei.” În felul acesta se erotizează o nevoie normală si naturală după iubirea si încurajarea unei persoane de acelasi sex. Băiatul îsi poate forma apoi un tipar sexual dependent si promiscuu, în care stilul de viată homosexual se regăseste frecvent.

Biografiile multor homosexuali au un punct comun

În povestea vietii lui, Breaking the Surface, înotătorul olimpic Greg Louganis relatează momentul care i-a marcat toată viata - o relatie sexuală bărbat-copil. El era un băiat neobisnuit de sensibil, foarte apropiat de mama lui si cu o relatie rece cu tatăl său. Singur si dorind iubire din partea unui bărbat, el a fost molestat de un adult pe care l-a întâlnit pe plajă. La vârsta copilăriei, Louganis - asemenea multor victime ale molestării - a perceput acea experientă ca o iubire. Organizatiile de homosexuali au finantat realizarea unui film cu povestea vietii lui, film difuzat si în România. Din film lipseste însă episodul molestării, anume pentru a ascunde această determinantă nefericită din viata homosexualului Greg Louganis.

Cine poate fi agresor?

Psihanaliza recunoaste că agresorul de copii este tipic un bărbat imatur, care doreste “să ofere dragoste” unui băiat, o dragoste pe care el însusi nu a primit-o în copilărie. El realizează o identificare narcisistă cu copilul, văzându-l ca pe o versiune idealizată a lui, si se vede pe sine ca dând acea dragoste pe care ar fi vrut să o primească în copilărie de la tatăl său. Astfel, pedofilul nu întelege că generează o traumă emotională.

Literatura homosexuală prezintă relatiile pedofile într-o lumină pozitivă

Literatura homosexuală deseori prezintă relatiile sexuale adult-copil ca fiind rememorate cu plăcere, ca povesti tandre de iubire. Mare parte din această literatură este în mod clar pornografică - este destinată în mod special adolescentilor - si le este recomandată acestora pe listele de bibliografie distribuite de propagandistii homosexuali [16] sau le sunt oferite în unele biblioteci ale scolilor publice [17].

Ce este rău în seducerea unui copil?

Psihologul olandez Gerard van den Aardweg arată că expresia “sex nefortat” este o eroare întrucât întotdeauna există un element de abuz - utilizarea autoritătii de adult, precum si exploatarea nevoii de afectiune a copilului. Dacă un cercetător nu vede nici un rău, “poate că foloseste ochelari nepotriviti… nu pentru că nu e nimic de văzut.” Chiar în relatiile sexuale adult-copil care par plăcute pentru ambele părti, adaugă el, întotdeauna există o nedreptate intrinsecă pentru integritatea persoanei [18].

Dr. David Finkelhor, un cercetător de frunte în SUA în domeniul abuzului asupra copiilor, combate si el concluziile activistilor pedofili. El descrie unele dintre consecintele seducerii unui copil: confuzie în privinta identitătii sexuale si a normelor sexuale; incapacitatea de a diferentia sexul de dragoste; confuzie între a acorda si a oferi îngrijire, cu un respect mai mic pentru autoritatea adultului; vină, rusine, anxietate, respect de sine scăzut, depresie, vulnerabilitate de abuzul de droguri si alcool, si o capacitate scăzută de a judeca moralitatea altora. Vedem de asemenea unele cunostinte sexuale nepotrivite vârstei, precum si unele acte sexuale reluate fortat cu alti copii [19].

Victimele abuzurilor sexuale prezintă un risc mai mare de sinucidere [20] si pot repeta abuzul sexual la maturitate, pentru a obtine un sentiment de control psihologic asupra experientei [21]. Copiii care au avut parte de un abuz de durată prezintă o probabilitate mai mare de a vedea abuzul ca pozitiv sau neutru, sugerându-se astfel că pe măsură ce molestarea continuă, în cele din urmă copiii se identifică cu agresorul [22].

Dacă abuzul a fost de natură homosexuală, băiatul va pune în discutie orientarea lui sexuală; dacă agresorul a fost bărbat iar copilul era o fată, din motive de depresie ea poate deveni lesbiană [23].

Chiar dacă propagandistii pedofili ar avea dreptate că copiii nu întotdeauna suferă traume psihologice la maturitate (iar Dr. Finkelhor consideră că ei nu au dreptate), impactul pedofiliei nu trebuie judecat simplu doar după constatări empirice. “În ultimă instantă,” spune Dr. Finkelhor, “continui să cred că interzicerea relatiilor sexuale adult-copil constituie în primul rând o chestiune morală. Desi constatările empirice pot avea oarecare relevantă, ele nu pot fi arbitrul final.”

Unii sclavi, afirmă el, au văzut sclavia ca bună; la fel, multi copii a căror muncă este exploatată în unele tări consideră că munca lor este bună. Cu toate astea, nu concluzionăm de aici că sclavia sau exploatarea copiilor sunt bune.

În mod similar, cercetările arată că nasterea de copii este corelată cu o scădere a satisfactiei maritale în ultimii ani. În ciuda dovezilor empirice, nu putem declara că nasterea de copii este rea pentru căsnicie. Stim că insatisfactia, sau lipsa acesteia, ne conferă numai o întelegere partială asupra unui anume aspect al vietii.

Dr. Finkelhor concluzionează: “Unele tipuri de relatii sociale încalcă grav valorile si principiile împământenite în cultura noastră, cu privire la egalitate si auto-determinare. Actele sexuale între copii si adulti sunt unele dintre aceste relatii. Dovezile că unii copii pot resimti aceste experiente ca pozitive nu afectează cu nimic aceste valori” [24].

http://ro.altermedia.info/?p=2280

Bogdan Mateciuc

—–
Note

[1]. The Journal of Homosexuality, “Male Intergenerational Intimacy: Historical, Socio-Psychological, and Legal Perspectives,” vol. 20, Nos. 1&2, 1990. This back issue can be ordered by calling 1-800-HAWORTH.

[2]. Rind, Bruce, Tromovitch, Philip si Bauserman, Robert. (Temple U. Dept. of Psychology, Phila., PA)., A Meta-analytic Examination of Assumed Properties of Child Sexual Abuse Using College Samples. Psychological Bulletin, 1998 (July), vol. 124 (1), 22-53.

[3]. Pedophilia Not Always a Disorder? NARTH Bulletin, April 1995, page 1.

[4]. Satinover, Jeffrey (1996). Homosexuality and the Politics of Truth. Grand Rapids, MI: Baker Books. P. 43.

[5]. Hooker, Evelyn, The Adjustment of the Male Overt Homosexual, Journal of Projective Techniques, 1957, 21, 1831.

[6]. Interview: John Money. PAIDIKA: The Journal of Paedophilia, Spring 1991, vol. 2, no. 3, p. 5.

[7]. Satinover, Jeffrey (1996). Homosexuality and the Politics of Truth. Grand Rapids, MI: Baker Books, p. 63.

[8]. Freund, K. and R. I. Watson, The Proportions of Heterosexual and Homosexual Pedophiles Among Sex Offenders Against Children: An Exploratory Study, Journal of Sex and Marital Therapy 18 (Spring 1992): 3443.

[9]. K. Freund et al., Pedophilia and Heterosexuality vs. Homosexuality, Journal of Sex and Marital Therapy 10 (Fall 1984): 197.

[10]. Freund, K. and R. I. Watson, The Proportions of Heterosexual and Homosexual Pedophiles Among Sex Offenders Against Children: An Exploratory Study, Journal of Sex and Marital Therapy 18 (Spring 1992): 3443.

[11]. Schmidt, Thomas (1995). Straight and Narrow? Compassion and Clarity in the Homosexuality Debate. Downers Grove, Ill.: Intervarsity Press, p. 114.

[12]. Byrd, A. Dean. Integrating Treatment of Unwanted Male Homosexual Attractions: Clinical Interventions. Paper presented at the NARTH Annual Conference, October 23, 1998, Los Angeles, Ca.

[13]. Dickson, Gregory, An Empirical Study of the MotherSon Dyad in Relation to the Development of Adult Male Homosexuality: An Object Relations Perspective, doctoral dissertation available through UMI, 300North Zeeb Road, Ann Arbor, MI 48106-1346.

[14]. Siegel, J., Sorenson, S., Golding, J., Burnam, J., Stein, J., The prevalence of childhood sexual assault: the Los Angeles epidemiological catchment area project. American Journal of Epidemiology 126,6:1141.

[15]. Dickson, Gregory, An Empirical Study of the MotherSon Dyad in Relation to the Development of Adult Male Homosexuality: An Object Relations Perspective, 1998.

[16]. “Be Yourself: Questions and Answers for Gay, Lesbian and Bisexual Youth,” published by Parents and Friends of Lesbians and Gays, 1101 14th Street, N.W., Suite 1030, Washington, DC 20005.

[17]. “Action Group Forms in Seattle,” by Eleanor Durham, Parents and Teachers for Responsible Schools, P.O. Box 28519, Seattle, Washington 98118-8519, from the NARTH Bulletin, April 1998, p. 11.

[18]. Van den Aardweg, Gerard, (The Netherlands), private correspondence to NARTH, October 26, 1998.

[19]. Finkelhor, David, et al (1986). A Sourcebook on Child Sexual Abuse. Newbury Park, CA: Sage Publications.

[20]. Beitchman, J., Zucker, K., Hood, J., DaCosta, G., Akman, D. (1991) A Review of the Short-Term Effects of Child Sexual Abuse. Child Abuse and Neglect 15:537-556.

[21]. Rekers, George (1995). Handbook of Child and Adolescent Sexual Problems. N.Y.: Lexington Books, p. 158.

[22]. Doll, L., Joy, D., Bartholow, B., Harrison, J., Bolan, G., Douglas, J., Saltzman, L., Moss, P., Delgado, W. (1992), Self-reported childhood and adolescent sexual abuse among adult homosexual and bisexual men. Child Abuse and Neglect 16:825-864.

[23]. Engel, B. (1982) The Right to Innocence. Los Angeles, CA: Jeremy P. Tarcher, p. 193.

[24]. Finkelhor, David, “Response to Bauserman,” Journal of Homosexuality, vol. 20, Nos. 1&2, 1990, pp. 314-315.