Continuăm publicarea discuţiei avute de reporterul nostru cu duhovnicul Arsenie Papacioc de la Techirghiol. În această parte bătrînul de la mare vorbeşte despre importanţa stării de trezvie, despre rostul femeii, despre urîciunea homosexualităţii şi integrarea europeană, dar şi despre sport...

Epizodul precedent...

Vreţi fătă jertfă, vreţi fără luptă, vreţi fără chinuri, dar aşa nu merge. Dumnezeu întotdeauna ne vorbeşte sau ne sugerează ceva prin anumite persoane sau lucruri. Cu nici un chip nu există nimic fără un sens anume. Nicodată nu-i cineva pe lîngă tine degeaba, fiecare are un rost. Viaţa noastră are, după cum vedeţi, un control continuu din partea Creatorului care ne vrea mereu treji. Nu nevoinţa o recomand ca duhovnic, ci starea de trezvie permanentă.

Cum să-şi dee omul seama care-i crucea lui?

Păi, asta e o întrebare de şcoala primară. Ce căutaţi aicea la mine? Aţi ştiut unde aţi plecat? Aţi ştiut pentru ce aţi plecat? Uite pui nişte întrebări, deci exişti cu o dorinţă superioară, cu o dorinţă înaltă. Dar avem şi puterea de discernămînt...

- Migraţia este probabil o problemă şi pentru România, dar la basarabeni e mult mai gravă. La noi din 5 milioane de oameni, mai mult de 500 de mii de tineri între 20 şi 40 de ani sînt plecaţi peste hotare şi asta conform statisticilor oficiale, ceea ce înseamnă că situaţia reală e şi mai dificilă. Acest fenomen  loveşte crunt mai ales în familii, pentru că oamenii se duc după cîştig şi se întorc cu bani dar îşi pierd famiiile: ori acolo îşi găsesc pe cineva, ori aici venind aud lucruri mai puţin plăcute despre soţii lor rămaşi multă vreme singuri. Deci oamenii se îmbogăţesc dar pierd alte lucruri şi valori care îi face nefericiţi. Întrebarea este cum ar putea Biserica să-şi ţină oamenii acasă, în ţară?

Răspunsul l-aţi şi dat prin întrebarea pe care aţi pus-o. Vedeţi bine, că e o vremea grea în care cîştigi una şi pierzi alta mai de preţ. N-ai cîştigat nimic, decît bani. Fără discuţii că e munca este necesară dar departe de familie mult timp este şi foarte periculos. Trebuie să avem o trezvie continuă. Sigur că avem nevoie de bani ca să putem trăi, dar să nu acem scop din asta. E nevoie de trezvie continuă. Uite, bunăoară, m-a întrebat cineva la o conferinţă mare ce melodie îmi place. I-am zis: Bătaia clopotelor îmi place cel mai mult. Şi pot să motivez de ce.

Zice pe latineşte: „Vivus vocu, multuas prango, culmina frango” - Chiamă viii, plînge morţii şi împrăştie visurile. Daţi-mi o melodie mai bună care să-mi folosească, dacă ştiţi! Dar repet să-mi folosească, nu să mă obosească, să mă tocească şi să mă culce obosit! Deci am nevoie de o preocupare care să-mi asigure, dacă se poate în fiecare clipă, o relaţie cu veşnicia. Asta-i sensul vieţii. Sigur, oamenii trebuiesc învăţaţi să muncească, oboseala este a fiecăruia dintre noi, cît sîntem aci pe pămînt. Sînt în continuare în discuţie despre problemele statorniciei cu un părinte care a fost pe aici. I-am spus şi lui şi v-o zic şi dvs: este nevoie de o preocupare din partea omului prin care Dumnezeu să-l întărească, să-l îndrepteze, să-l înveţe mai departe.

-Vreau să vorbim puţin şi despre multlăudata integrare europeană. Ştiţi că Uniunea Europeană impune anumite compromisuri neortodoxe. Încurajează minorităţile sexuale să rămână în păcatele lor, şi chiar mai mult, - să se mîndrească cu ele. E o nebunie pentru că noi, chiar dacă avem beţivi şi curvari nu-i vedem să se întrunească la parade ca să se laude cu slăbiciunile lor...

Nu e păcat unitatea europeană, e vorba de anumite lucruri nesănătoase pe care ne obligă să le acceptăm ca normale. Cum să accepte omul homosexualitatea? Asta e o grozăvie mare! Pentru nici un păcat grozav de mare nu i-a omorît pe oameni aşa ca pe cei din Sodoma şi Gomora! N-a cruţat nimic, pucioasă şi foc! Şi acolo erau şi copii nevinovaţi, n-a cruţat nimic! Pentru nici un al păcat n-a făcut aşa Dumnezeu. Şi se spune că cine face astfel de păcate urgentează Judeacata de apoi, toţi vor răspunde, e oribil.

Spune un Sfînt Părinte că, pe plan moral 666 s-a şi împlinit. Primul şase este crima până la cruzime şi vedem că se întîmplă; al doilea – curvia fără raţiune, asta este să anulezi femeia pe care  ţi-a dat-o Dumnezeu pentru nişte pofte stricate, pentru că vedeţi dvs. n-au nevoie de ea. Şi Dumnezeu a creat-o cu toată arhitectura ei grozavă, cu toate harismele care le are ca să mărească şi să inspire bărbăţia bărbatului, să curăţe inima lui.

Şi dacă vorbim despre femei să vă mai spun ceva. Eu m-am dus la Sfîntul Munte şi acolo un preoţaş de vre-o 40 de ani m-a întrebat oarecum dispreţuitor faţă de femei „Cum părinte”, zice, „Dvs mărturisiţi femei?” Şi eu i-a zis: „Da cum, domnule, cine te-a născut, cine te-a făcut?” I-auzi întrebare. Vă înfrînaţi de la femei, dar n-o defăimaţi! Nu mănînc carne pentru înfrînare nu pentru defăimare, biserica binecuvîntează. De ce vă legaţi de femei?

Deci v-am prins cu întrebarea asta cine sînteţi. Avem înfrînare pentru mîntuirea noastră, dar nu ca să defaimi ceea ce este binecuvînatat. Şi Maica Domnului este femeie şi ea e stareţa Sfântului Munte! Vă zic asta ca să vă daţi seama ce eroare se face din partea unor nevoitori fără discernămînt care nesocotesc femeia. A spus Mîntuitorul că va veni vremea cînd vor omorî crezând că aduc slujbă lui Dumnezeu. Nu vă mai spun ce s-a întîmpla cu ăla: cînd am plecat cu corabia din Sfîntul Munte, mergea şi el în Franţa împreună cu stareţul lui pentru că aveau de spovedit acolo o mulţime de maici. Şi mă întreba cum pot să mărturisesc femei! Păi mergi acuma şi te aruncă în Marea Egee, că în Marea Egeie mergeam, ca să te lipezeşti puţin.

Vedeţi că avem de a face cu abecedarele acestea de început, învăţăm  ca şi copiii lucruri elementare. Nu este om să nu ştie, Dumnezeu a creat pe om cu mari posibilităţi de cunoaştere, v-am spus de discernămînt. Pentru că eu am întrebat un lucru pe mămica mea. Trebuie să vă spun că sînt crescut la ţară şi am observat de mai multe ori că oile cînd se culcau însemnau ceva dînd din picior. „De ce fac ele asta, mămico?”, am întrebat. „Se închină, dragul mamei, se închină”. Şi mi-a întrat în cap, aha, dacă oaia se închină, oaia care este un animal desconsiderat şi care este făcută numai s-o jertfeşti ca să te întăreşti, atunci ce să mai zicem de noi, oamenii, care avem un nume şi o speranţă în Dumnezeu. Raiul există pentru voi nu pentru oi!

Deci noi sîmtem născuţi să ne închinăm, să ne rugăm să dăm slavă lui Dumnezeui. Cineva nu credea în Dumnezeu, era un băiat deştept şi era chiar fratele meu. L-a apucat o dambla că nu există Dumnezeu. Şi l-a prins o ploaie mare cu trăsnete pe cîmp. Şi a început să se închine. A, deci există, dar a trebuit să trăsnească Dumnezeu ca să te trezească pe tine! Nu-i mai cuminte să muncim în ceea ce am cîştigat din naştere, în credinţă? Sîntem foarte deştepţi. Poţi să stai în faţa lui Dumnezeu matale care îmi pui întrebările estea? Cum să ne mîntuim părinte? Păi aţi ştiut de toate şi n-aţi făcut. N-ai ştiut să te închini? Ştim bine toţi. Crucea înseamnă toată lungimea şi toată lăţimea şi toată adîncimea, vrasăzică invocarea Sfintei Treimi în închinare. Catolicismul şi toţi ceilalţi au modificat-o şi pe asta şi e vai de capul lor. Deci, ştim suficient de multe lucruri. Dar „Cine ţine toate minte şi ar sta să le asculte”

Ţara noastră a fost puternică atunci cînd a avut domnitori ortodocşi, pe timpul lui Ştefan cel Mare. Ştiţi că Ştefan cel Mare nu se ruşina cînd era nevoie să pună oastea la rugăciune şi la post...

Fraţilor eu trec peste felul acesta de a întreba şi vă spun că un ins, matale eu, dînsul împreună sîntem foarte puternici. Un microcosmos în care se oglindeşte un macrocosmos. O lume mică în care se regăseşte o lume întreagă. Vreţi să vă dau şi un alt exemplu, toată tragedia lumii trebuie plînsă ca pe propriile noastre păcate, asta este relaţia insului cu Dumnezeu. Ins înseamnă deja o mare unitate. Luaţi seama că România n-a dat războaie de cucerire, niciodată, numai de apărare, care-i îngăduit, dar vai de turci.

Cum zice Eminescu în Scrsoarea III vorbind despre confruntarea lui Baiazid şi Mircea cel Bătrîn:

...La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură nempăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânsii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un mosneag?
- De-un mosneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti,

Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti...

Atîta a zis bătrînul şi a sunat din trîmbiţă...Deci nu e vorba de conducători, e vorba de prezenţa fiecăruia din noi. Eu discut cu mata, nu discut cu toată Basarabia sau cu toată România. Discutăm între noi. Avem forţa asta, dar pe bune luaţi-o, asta-i răspunsul. Omul care se încrede în Dumnezeu e om de jertfă, pentru că nu mai e momentul cînd să stăm cu sabia în teacă, o ţinem scoasă. Cred că înţelegeţi că vorbesc de sabia duhului - cuvîntul lui Dumnezeu, iar lupta care se dă este pentru apărarea adevărului.

Ce aţi putea să ne spuneţi despre formele moderne de misionarism? Am văzut aici în Dobrogea procesiuni cu moaşte, Liturghie la malul mării, conferinţe cu mii de oameni...

Nu calificăm pe forme, principalul că sînt, că se face ceva, se mişcă ceva...

Adică e bine să folosim în propăvăduire şi sportul, cultura?

Şi astea sînt foarte necesare. E nevoie de mişcare pentru sănătate, pentru a te recrea. Ştiţi că toate sînt îngăduite. Eu am făcut sport cînd am fost tînăr, pentru că aveam calităţi de sportiv... M-au înregistrat ăştia pricepuţi şi lucram... Mă numeau chiar „pantera blondă”. Nu-mi pare rău c-am făcut sport. M-a ajutat enorm de mult să pot spune acum la 91 de ani că nu există bătrîneţe. E foarte necesar, dar să nu te cuprindă ca patimă. Eu  nu sunt împotriva mîncării foarte bune, dar să mănînci ca să tăieşti nu invers, să nu-ţi faci o patimă, un idol din stomac.

Îmi amintesc că părintele Savatie spunea că a citit undeva că aţi fost sportiv de performanţă...

Am făcut toate sporturile şi fotbal şi rugbi, am trecut anumite calificări, a fost au scris şi la gazete...mă rog să lăsăm asta...nu mai vorbim acum despre acestea. Am făcut sport pînă la 20-22 de ani cînd m-au luat militar. Dar am avut chemările mele mai tîrziu şi asta e altceva.

Ascultam o predică a părintelul Cleopa şi sfinţia sa ne îndemna să ne rugăm măcar o oră în fiecare zi.

Nu există program de rugăciune, frate, rugăciunea înseamnă permanenţă, suflare şi răsuflare. Asta-i răspunsul. Că nu există programe de rugăciune – suflare şi răsuflare, n-aştept să vină ora cutare să răsuflu, răsuflu permanent. Permanenţă înseamnă stare de prezenţă. Eu sînt pentru starea de prezenţă continuă. Nu sînt pentru nevoinţă, „Doamne m-am nevoit, am făcut ceea, am făcut asta”... Nu, să facem totul cu bunăvoinţă pentru că noi existăm prin noi înşine şi avem libertate să alegem un mod de viaţă sau altul. Dacă vrem să fim atenţi, bine, dacă nu există şi iad. Aţi înţeles?

Înregistrat de Igor Pînzaru