CĂ DUMNEZEU NU ESTE AUTORUL RELELOR de SF. VASILE CEL MARE martie 12 2007 - 11:50 (www.razboiulnevazut.org)

Multe sunt felurile invataturilor; ne-au fost aratate prin David, sfantul psalmist, de Duhul, Care a lucrat prin el. Uneori profetul David ne istoriseste propriile sale suferinte, spunandu-ne ca a suferit cu barbatie necazurile abatute asupra lui, iar, prin exemplul sau, ne lasa o invatatura invederata de rabdare, ca atunci cand spune: "Doamne, pentru ce s-au inmultit cei ce ma prigonesc?"; alteori ne arata bunatatea lui Dumnezeu si iuteala ajutorului Lui dat celor care-L cauta cu adevarat, zicand: "Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele", rostind cuvinte care au aceeasi putere ca si cele ale profetului Isaia, care zice: "Inca graind tu, va zice: "Iata, aici sunt", adica: "N-am terminat de a-L chema, ca Dumnezeu m-a si auzit inainte de sfarsitul chemarii mele".

Iarasi David, aducand rugaciuni si cereri lui Dumnezeu, ne invata chipul in care pacatosii trebuie sa-L imblanzeasca pe Dumnezeu: "Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri, nici cu iutimea Ta sa ma certi", in Psalmul al doisprezecelea arata prelungirea incercarii, cand spune: "Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?". Si in tot psalmul acesta ne invata sa nu ne descurajam cand suntem in necaz, ci sa asteptam bunatatea lui Dumnezeu si stim ca Dumnezeu, printr-o iconomie oarecare, ne lasa in necazuri, , hotarand masura suferintelor dupa credinta pe care o are fiecare.

Dupa ce David a spus: "Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit?" si: "Pana cand iti vei intoarce fata Ta de la mine?", se indreapta indata spre rautatea celor care nu cred in Dumnezeu, care, daca au o mica piedica in viata, nu mai pot suferi starea grea in care se gasesc si incep sa se indoiasca in mintea lor, intrebandu-se daca exista un Dumnezeu, Care poarta grija de cele de aici, daca vede viata fiecaruia, daca imparte fiecaruia dupa merit.

Apoi, cand vad ca situatia lor nedorita se prelungeste, incolteste in ei gandul cel rau si hotarasc in inimile lor ca nu exista Dumnezeu: "Zis-a cel nebun intru inima sa: "Nu este Dumnezeu". Infigandu-se, deci, acest gand in mintea lor, incep sa pacatuiasca fara sa mai tina seama de nimic. Daca nu este cineva care sa conduca lumea, daca nu este cineva care sa rasplateasca dupa merit cele savarsite in viata, cine-i mai poate impiedica sa asupreasca pe sarac, sa ucida pe orfani, sa omoare pe vaduva si pe strain, sa faca orice fapta nelegiuita, murdarindu-se cu patimi necurate si ticaloase si cu toate poftele dobitocesti? De aceea David, ca o urmare a ideii nebunesti ca nu exista Dumnezeu, a adaugat: "Stricatu-s-au si urati s-au facut intru indeletnicirile lor". Ca e cu neputinta ca cei ce se indeparteaza de calea cea dreapta sa nu aiba in sufletele lor boala uitarii de Dumnezeu.

II

Pentru ce popoarele pagane au fost lasate in seama mintii lor ratacite si fac ceea ce nu se cade?

Nu pentru ca au spus: "Nu este Dumnezeu"? Pentru ce au cazut in patimi rusinoase, pentru ca femeile au schimbat intrebuintarea fireasca a firii in una impotriva firii, iar barbatii au savarsit lucruri rusinoase cu barbatii? Nu pentru ca au schimbat slava nestricaciosului Dumnezeu in inchipuiri de pasari, de animale cu patru picioare si de taratoare? Cu adevarat, deci, cel care spune ca "nu este Dumnezeu" este nebun, lipsit de minte si de intelegere.

Asemanator acestuia si tot atat de nebun este si acela care spune ca Dumnezeu este autorul relelor. Spun ca amandoi savarsesc un pacat tot atat de mare, pentru ca amandoi tagaduiesc pe Cel Bun: unul spunand ca nu exista Dumnezeu, iar celalalt hotarand ca Dumnezeu nu este bun. Daca Dumnezeu este cauza relelor, atunci e evident ca nu e bun si, deci, si o afirmatie si alta duc tot la tagaduirea existentei lui Dumnezeu.

De unde bolile?, se intreaba ei. De unde mortile premature? De unde distrugerile complete ale oraselor? De unde naufragiile, razboaiele, ciuma? Acestea sunt rele, spun ei, si sunt toate fapte ale lui Dumnezeu. Deci, pe cine altul putem socoti pricinuitor al acestor rele daca nu pe Dumnezeu?

Haide, dar, pentru ca am dat de o problema mult dezbatuta, sa incercam sa-i dam o explicatie clara si lipsita de confuzie, dupa ce vom pune mai intai ca baza a discutiei un principiu recunoscut de toata lumea, cercetand aceasta problema cu cea mai mare grija.

III

Un lucru trebuie sa avem clar in mintile noastre: ca o data ce suntem faptura bunului Dumnezeu, ca o data ce suntem paziti de El, Care randuieste pentru noi si pe cele mici si pe cele mari, urmeaza ca nu putem suferi ceva fara voia lui Dumnezeu si ca nici una dintre suferintele noastre nu este spre vatamarea noastra sau spre ceva asemanator; si deci nu trebuie, sa ne inchipuim pentru noi o situatie mai buna.

Mortile vin de la Dumnezeu ; dar moartea nu este un lucru rau, afara numai daca-mi vorbesti de moartea pacatosului; ca pentru pacatos eliberarea de suferintele de pe pamant este inceput al chinurilor din iad, iar suferintele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi insine, inceputul si radacina pacatului sta in noi si in libertatea vointei noastre.

Am putea sa nu avem nici o suferinta daca ne-am indeparta de viciu; dar pentru ca noi insine, prin placere, ne-am lasat ademeniti de pacat, ce motiv serios am putea invoca incat sa nu fim noi insine autorii suferintelor noastre?

Raul este de doua feluri: raul raportat la simtirea noastra si raul in sine.

Raul in sine depinde de noi, de pilda: nedreptatea, desfranarea, nebunia, frica, invidia, uciderea, otravirea, viclenia si toate patimile inrudite cu ele, care intineaza sufletul facut dupa chipul Creatorului si-i intuneca frumusetea.

Raul raportat la noi provoaca durere si suferinta simtirii noastre, de pilda: boala trupului, ranile trupului, lipsa celor necesare traiului, viata lipsita de slava, paguba de bani si pierderea celor scumpi noua. Fiecare din aceste rele este adus asupra noastra de inteleptul si bunul Stapan spre folosul nostru.

Se ia bogatia celor care au intrebuintat-o rau, ca sa strice unealta cu care savarseau nedreptate; trimite boala celor carora le este mai de folos sa le fie madularele legate decat sa le aiba slobode, spre a ne indeparta de pacat; aduce moarte cand se termina firul vietii, pe care dreapta judecata a lui Dumnezeu 1-a fixat dintru inceput pentru fiecare, deoarece Dumnezeu vede de departe ce este de folos fiecaruia din noi.

Foametea, seceta, ploaia prea multa sunt plagi obstesti abatute asupra oraselor si popoarelor, spre a le pedepsi cand rautatea lor a depasit orice masura. Dupa cum doctorul este un binefacator chiar daca produce dureri si suferinte trupului (ca poarta razboi bolii, nu bolnavului), tot asa Dumnezeu este bun cand prin pedepse date unora Se ingrijeste de mantuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor cand pe unele din madularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci ii mai dai si bani si-1 numesti mantuitorul tau pentru ca a oprit boala intr-o mica parte a trupului, inainte de a se intinde in tot corpul. Dar cand vezi ca un oras se darama peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau ca o corabie se scufunda in mare cu toti calatorii, nu zabovesti sa ti pornesti limba hulitoare impotriva adevaratului Dooctor si Mantuitor.

Si totusi ar trebui sa intelegi ca este nevoie de un tratament facut cu grija, cand bolile oamenilor sunt mici si usor de vindecat, dar cand se dovedeste ca bolile lor nu mai pot fl vindecate printr-un tratament obisnuit, atunci este necesara indepartarea celor ajunsi nefolositori, pentru ca nu cumva, intinzandu-se boala, sa cuprinda si pe cei sanatosi. Asadar, dupa cum nu-i de vina doctorul daca-ti taie sau iti arde o parte din trup, ci boala, tot asa si distrugerile oraselor isi au originea in pacatele oamenilor, care depasesc orice masura. Scuteste deci pe Dumnezeu de hula!

IV

Mi s-ar putea spune:

- Daca Dumnezeu nu este autorul relelor, pentru ce se spune in Scriptura: "Eu sunt Cel ce am intocmit lumina si am facut intunericul, fcand pace si zidind rele"; si iarasi: "S-au pogorat de la Domnul rele peste portile Ierusalimului"; si: "Nu este rautate in oras, pe care sa n-o fi facut Domnul"; iar cantarea cea mare a lui Moise spune: "Vedeti, vedeti ca Eu sunt si nu este Dumnezeu afara de Mine; Eu voi omori si Eu voi face viu; Eu voi bate si Eu voi vindeca"?

- Pentru un om care intelege sensul Scripturii, nici unul dintre aceste texte nu cuprinde vreo acuzatie impotriva lui Dumnezeu, ca El ar fi autorul si facatorul raului.

• Cand spune: "Eu sunt Cel ce am intocmit lumina si am facut intunericul", Dumnezeu Se arata pe Sine Creator al zidirii, dar nu autor al raului. Ca sa nu crezi cumva ca altul este creatorul luminii, si altul creatorul intunericului, a spus ca El este Facatorul si Mesterul a doua elemente aparent potrivnice in natura, ca sa nu cauti un alt creator pentru foc, altul pentru apa, altul pentru aer si altul pentru pamant, pentru ca aceste elemente sunt aparent contrare in virtutea contrarietatii calitatilor lor. Unii, pornind de la aceasta idee, au cazut in politeism.

• "Dumnezeu face pace si zideste rele". Face pace mai cu seama in tine, cand iti linisteste mintea printr-o invatatura buna si-ti potoleste pasiunile care se ridica impotriva sufletului. "Zideste rele", adica le transforma in bine si le aduce intr-o stare mai buna, in asa fel ca inceteaza de a mai fi rele si imbraca natura binelui. "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule", adica: "Nu-mi crea acum inima, ci innoieste inima mea cea invechita din pricina rautatii", si: "Ca din cei doi sa zideasca un om nou"; aici cuvantul "sa zideasca" nu are sensul unei aduceri de la nefiinta la fiinta, ci al unei transformari in bine a celor deja existente; si: "Daca cineva este in Hristos, este faptura noua"; si, iarasi, Moise spune: "Nu este oare Acesta insusi Parintele tau Care te-a agonisit, te-a facut si te-a zidit?"; faptul ca aici cuvantul "zidire" este asezat dupa cuvantul "facere", ne arata lamurit ca termenul "zidire", ca totdeauna unde este intrebuintat acest cuvant, are sensul unei imbunatatiri.

Deci, cand Dumnezeu face pace, face pace in a zidi pe cele rele, adica a le transforma si a le aduce spre o stare mai buna. Apoi, daca intelegi prin cuvantul "pace" usurarea ce o avem la terminarea razboaielor, iar prin cuvantul "rele", toate necazurile si nenorocirile ce insotesc razboaiele, cum sunt: expeditiile in afara granitelor tarii, oboselile, starile de veghe, nelinistile, sudoarea, ranile, uciderile, caderile oraselor, luarile in robie, surghiunurile, privelistile pline de jale ale celor dusi in robie si, intr-un cuvant, toate nenorocirile ce insotesc razboaiele, atunci spunem ca toate acestea se intampla prin dreapta judecata a lui Dumnezeu, care pedepste prin razboaie pe cei vrednici de pedeapsa.

Ai fi vrut oare sa nu mai fie arsa Sodoma, o data ce sodomitii au savarsit acele nelegiuiri? Sau ai fi vrut sa nu fie distrus Ierusalimul si nici sa fie pustiit templul dupa cutremuratoarea nebunie savarsita de iudei impotriva Domnului? De altfel, nu era drept, oare, sa se savarseasca acestea tocmai prin mainile romanilor, carora iudeii, dusmanii propriei lor vieti, L-au vandut pe Domnul nostru? Deci, nenorocirile razboiului cad adesea si, pe buna dreptate, peste cei care le merita.

Cuvintele "Eu voi omori si Eu voi face viu" interpreteaza-le, daca vrei, in sensul de mai sus, ca frica zideste pe cei simpli.

• 'Voi bate si voi vindeca". Aceste cuvinte, chiar interpretate literal, au un sens plin de folos sufletesc, caci prin bataie sadesc in noi frica de Dumnezeu, iar cand prin vindecare ne indeamna sa-L iubim pe Dumnezeu.

Dar cuvintele acestea pot fi interpretate si intr-un sens mai inalt: "Eu voi omori" pentru pacat, si "voi face viu" pentru dreptate. Ca, in masura in care omul nostru cel din afara se trece, in aceeasi masura cel dinauntru se innoieste. Dumnezeu nu omoara pe unul si face viu pe altul, ci pe acelasi om il face viu prin acela prin care il omoara, si-1 vindeca prin acela prin care il bate, potrivit proverbului care spune: "Tu il vei bate cu varga, dar vei izbavi sufletul lui de moarte". Asadar, este batut trupul, ca sa fie vindecat sufletul; este omorat pacatul, ca sa traiasca dreptatea.

Cuvintele: "S-au pogorat de la Dumnezeu rele peste portile Ierusalimului" se interpreteaza prin ele insele.

- Ce rele?

- Zgomotul carelor de razboi si al calaretilor. Cand auzi cuvintele: "Nu este rautate in oras, pe care sa n-o fi facut Domnul", intelege cuvantul "rautate"! Scriptura vorbeste aici de rautate in sensul de necaz adus asupra pacatosilor pentru indreptarea greselilor lor, potrivit celor spuse de Dumnezeu: "Ca te-am necajit si te-am infometat ca sa-ti fac bine", inainte de a ajunge nedreptatea peste masura de mare, Dumnezeu o opreste, dupa cum este oprit cursul unei ape cu stavilare sau zagazuri.

V

Pentru aceasta epidemiile care se abat asupra oraselor si popoarelor, uscaciunea vazduhului, nerodirea pamantului, ca si toate celelalte nenorociri, care se intampla in viata fiecaruia, au scopul de a opri cresterea rautatii.

Deci, Dumnezeu trimite niste nenorociri ca acestea, ca sa inlature nasterea adevaratelor nenorociri. Bolile trupesti si nenorocirile din afara sunt facute pentru zagazuirea pacatului. Deci, Dumnezeu distruge raul; dar raul nu este de la Dumnezeu.

Pentru ca si doctorul inlatura boala, dar nu baga in trup boala.

Distrugerile oraselor, cutremurele, inundatiile, zdrobirea armatelor, naufragiile si pieirea a nenumarate vieti omenesti, pricinuite de pamant, de mare, de vazduh, de foc sau de oricare alta cauza, se intampla spre inteleptirea supravietuitorilor, ca Dumnezeu intelepteste prin plagi obstesti rautatea oamenilor.

Propriu vorbind, rau este numai pacatul; pacatul, mai ales, merita denumirea de rau; iar pacatul depinde de vointa noastra; sta in puterea noastra de a ne departa de rautate sau de a fi rai. Unele rele ne sunt date de Dumnezeu ca niste incercari, pentru aratarea barbatiei noastre, ca lui Iov, care a fost lipsit de copii, a pierdut intr-o clipita toata averea sa si a fost lovit cu bube; alte rele sunt trimise de Dumnezeu pentru vindecarea pacatelor, ca lui David care, aducand rusine asupra casei lui, a fost pedepsit pentru pofta lui nelegiuita.

Cunoastem iarasi un alt fel de rele infricosatoare aduse asupra oamenilor de dreapta judecata a lui Dumnezeu, pentru a-i intelepti pe cei care aluneca usor in pacat, ca Datan si Aviron, pe care i-a inghitit pamantul, deschizandu-se sub ei gropi si crapaturi.

Prin acest fel de pedeapsa ei n-au devenit mai buni - cum ar fi fost cu putinta pentru cei coborati in iad? -, ci, prin pilda lor, au inteleptit pe cei ramasi in viata. Tot asa si Faraon a fost inecat cu toata oastea lui. Tot asa au fost nimiciti vechii locuitori ai Palestinei. Deci, cand auzim ca apostolul spune candva despre Faraon: 'Vase ale maniei gatite spre pieire", sa nu intelegem cumva ca Faraon a fost facut rau de Dumnezeu (ca atunci ar fi mai drept ca vina sa fie mutata asupra Creatorului), ci, cand auzi cuvantul "vase", intelege ca fiecare din noi a fost facut spre ceva folositor. Dupa cum intr-o casa mare sunt vase de aur, de argint, de lut si de lemn (ca libertatea de vointa a fiecaruia da asemanarea cu aceste materiale: vas de aur este cel care are o vietuire curata si lipsita de viclenie; vas de argint, potrivit valorii sale, este mai jos decat cel dintai; vas de lut este omul care gandeste cele pamantesti si se sfarama cu usurinta, iar vas de lemn este omul care se intineaza lesne cu pacatul si ajunge materie pentru focul vesnic), tot asa si vas al maniei este omul care primeste in el, ca intr-un vas, orice lucrare a diavolului si din pricina mirosului greu din el, din pricina stricaciunii, nu mai poate fi folosit, ci este vrednic numai de distrugere si pieire.

De aceea, pentru ca Faraon trebuia sa fie sfaramat, Dumnezeu, Iconomul cel priceput si intelept al sufletelor, a randuit sa i se duca vestea si sa ajunga cunoscut tuturor, ca, prin patania lui, sa fie de folos celorlalti oameni; ca Faraon nu mai putea fi vindecat din pricina marii lui rautati.

Dumnezeu i-a invartosat inima, iar prin indelunga Sa rabdare si prin amanarea pedepsei a marit rautatea lui, pentru ca, dupa ce rautatea lui va depasi orice margine, sa fie invederata tuturor dreptatea pedepsei dumnezeiesti. Desi Dumnezeu a gradat necontenit pedepsele date lui Faraon, de la cele mai mici pana la cele mai mari, totusi nu i-a muiat cerbicia, ci a vazut ca Faraon dispretuieste ingaduinta Sa, obisnuindu-se cu nenorocirile venite asupra lui. Dar nici asa Dumnezeu nu 1-a dat mortii, pana ce nu si-a gasit singur moartea prin inec, indraznind in mandria inimii sale, sa mearga pe drumul celor drepti, cu credinta ca Marea Rosie va fi si pentru el, ca si pentru poporul lui Dumnezeu, cale batuta.

Afland deci acestea de la Dumnezeu si putand singur sa stii cate feluri de rele exista, cunoscand ce este cu adevarat raul si ca rau este pacatul, al carui sfarsit este pieirea, cunoscand ca rele care produc dureri simturilor sunt rele aparente, ca ele au, in realitate, puterea de a face bine, cum sunt de pilda suferintele abatute asupra noastra pentru incetarea pacatului, a caror roada este mantuirea vesnica a sufletelor, inceteaza de a mai murmura impotriva celor randuite de Dumnezeu!

Pe scurt, nu socoti pe Dumnezeu autor al existentei raului si nici nu-ti inchipui ca raul are o existenta proprie.

Raul nu exista aparte, ca o fiinta oarecare, si nici nu putem sa ni-1 imaginam ca o fiinta independenta si de-sine-statatoare.

Raul nu este decat lipsa binelui.

Ochii au fost creati; orbirea are loc prin pierderea ochilor. Deci daca ochiul n-ar fi fost facut dintr-o natura supusa stricaciunii, orbirea n-ar fi avut loc. Tot asa si raul: nu exista prin el insusi, ci este o consecinta a betesugurilor sufletului.

Raul nu este necreat, dupa cum sustin ereticii, care acorda raului aceeasi valoare ca si naturii binelui, ca si cand si binele si raul ar fi fara de inceput si vesnice si anterioare creatiei lumii; dar nici creat.

Daca toate sunt de la Dumnezeu, cum e cu putinta ca raul sa derive din bine? Nici uratul nu deriva din frumos si nici viciul din virtute.

Citeste Cartea Facerii lumii! Vei gasi acolo scris ca "toate erau bune si bune foarte". Deci raul n-a fost creat impreuna cu cele bune. Dar nici creaturile spirituale, facute de Creator, n-au fost aduse la existenta amestecate cu raul. Daca in momentul creatiei, creaturile materiale nu au avut in ele insele raul, cum ar fi putut creaturile spirituale, care se deosebesc atat de mult de cele materiale, si prin curatenie si prin sfintenie, sa aiba vreo partasie cu raul?

Dar mi se poate spune: Raul este o realitate si efectele lui se vad raspandite din belsug de-a lungul intregii vieti. De unde-si are, dar, existenta, daca raul nu-i nici necreat, nici creat?

Va urma...