|
|
|
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
||||||||
|
 |
|
||||||||||
  
            |
|
 1. Aşa m-am născut şi nu mă pot schimba, pentru că este ceva geneticAm înghiţit această găluşcă. Am citit multe cărţi ca să găsesc răspuns la întrebările mele - de ce sunt atras de acelaşi sex. Majoritatea cărţilor îmi spuneau că nu mă voi putea schimba, că nu există nici o soluţie. La un moment dat chiar mă întrebam, dacă ar exista un medicament care să mă vindece... chiar l-aş lua? DA. Dar tot ce ştiam din cărţile pro-homosexualitate era că asta era ceva înnăscut şi că trebuie să mă accept aşa cum sunt. Nu voiam să fiu homosexual, dar când nu poţi scăpa de ceva, trebuie să trăieşti cu acel lucru. Aşa că am adoptat răspunsul găsit într-o carte scrisă pentru tinerii homosexuali. Când cineva mă întreba ce anume cred că m-a făcut să fiu homosexual, răspundeam: Norocul. Majoritatea studiilor care erau publicate în reviste pro-homosexualitate afirmau că există dovezi că aceste atracţii au o bază genetică. 2. Am crezut ce mi-au spus ceilalţi homosexuali pentru că îmi spuneau că lor le pasă de mine Nu chiar. Am constatat că eram diferit de ceilalţi homosexuali. Doream şi eu mai multă toleranţă şi acceptare pentru homosexuali, dar eram respins de prietenii mei homosexuali şi lesbiene atunci când afirmam că nu e normal să fi homosexual. Normalul este heterosexualitatea. Când "căsătoriile" homosexuale au fost legalizate în Danemarca, în 1989 (prima ţară din lume care a făcut asta), m-am bucurat alături de prietenii mei. Acum homosexualii şi lesbienele aveau aceleaşi drepturi ca şi heterosexualii. Ce şi-ar fi putut dori mai mult? Aveam aceleaşi drepturi. Dar unii homosexuali care nu erau creştini sau nu aveau nici o credinţă religioasă au spus că acum trebuie să luptăm ca să avem căsătorii în biserică. Le-am spus că nu sunt de acord cu aşa ceva. Căsătoria în biserică este ceva sfânt şi sacru pentru mine, şi este numai pentru un bărbat şi o femeie. Mi se părea nenatural ca doi bărbaţi să se căsătorească într-o biserică. Era un sacrilegiu. O, am fost foarte certat de activiştii din organizaţia pro-homosexualitate... mi-au tot spus că mai am mult până să mă accept cu adevărat aşa cum sunt. Aşa am descoperit că în orice organizaţie există mentalitatea "Dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră". Lucrurile nu puteau sta decât într-un singur fel. Al lor. De asemenea, eu nu voiam să particip la parade ale homosexualilor. Consideram că nu am nimic în comun cu travestiţii, cu transsexualii, iar exhibiţionismul care avea loc acolo mi se părea respingător. Să defilezi într-o paradă alături de bărbaţi îmbrăcaţi în femei şi perverşi sexuali care nu doreau altceva decât să-i şocheze pe cei de pe margine - nu, mersi. Da, diversitatea este bună, spuneam eu, dar se părea că pentru un homosexual obişnuit, ca mine, nu este loc la paradele homosexualilor. Apoi, mi s-a părut că acele parade nu fac decât să-i discrediteze şi mai mult pe homosexuali şi lesbiene, prin toate acele gesturi deplasate. M-am implicat în educaţia sexuală. Uneori am ridicat obiecţii privind descrierile prea detaliate care le erau prezentate unor tineri de 14-15 ani. De asemenea, voiam să le spun ascultătorilor că nu există "sex sigur". Sexul sigur poate reduce riscul bolilor cu transmitere sexuală, dar acest risc tot rămâne. Prietenii mei homosexuali m-au criticat. Aşa că nu prea pot spune că, da, comunităţii homosexualilor chiar îi păsa de mine... trebuia să fiu în toate ca ei. Nu exista alternativă. Ceea ce m-a dezamăgit cu adevărat în legătură cu homosexualii a fost superficialitatea şi obsesia pentru tineri. Apoi, era ceva absolut normal să ai 200 de parteneri sexuali pe an. Mie mi se părea nefiresc acest lucru. Când am început să mă schimb, acum cinci ani, l-am întrebat pe colegul meu de cameră (un culturist făcut mare cu steroizi) dacă nu şi-ar dori să găsească pe cineva cu adevărat special pe care să-l iubească. Un iubit? I-am spus că probabil avusese cam 2500 de parteneri sexuali până atunci, dar oare nu voia ceva mai mult decât sex? S-a uitat la mine ca la maşini străine şi mi-a spus că e imposibil să găseşti un prieten, că va prinde tot ce pică şi că se va distra până va apărea şi acel Făt Frumos în viaţa lui. I-am spus că nu cred că va găsi aşa ceva, la stilul lui de viaţă. 3. Nu pot să cred în Dumnezeu şi nici să merg la biserică, pentru că acolo nu sunt acceptat Ştiam prea bine ce spune Biblia despre homosexualitate. Eram trecut pe lista neagră. Eu credeam în Iisus Hristos. Nădăjduiam în mila Lui în ziua Judecăţii. Pentru mine, creştinii erau nişte habotnici. Mă simţeam ca un lepros sau un samaritean. Nici un creştin nu s-ar fi apropiat de mine la mai puţin de doi metri. Condamnare şi oprobiu erau tot ce primeau homosexualii din partea bisericilor, aşa că chiar dacă credeam în Hristos şi ştiam că şi El mă iubeşte, nu aveam de gând să merg la o biserică în care să stau alături de ipocriţi care nu erau cu nimic mai buni decât mine. Acolo nu se găsea ajutor pentru cei ce voiau să scape de homosexualitate. La fel, am văzut că homosexualii şi lesbienele erau mereu atacaţi verbal de către creştini. Oricum, nu exista nici un Dumnezeu... dacă ar fi existat, nu m-ar fi lăsat să fiu homosexual. Aşa cum mi-au spus unii dintre prietenii mei creştini... Dumnezeu mă făcuse aşa. Cred că majoritatea celor cu o anumită educaţie religioasă şi care au atracţii homosexuale găsesc că e imposibil să împace credinţa lor cu aceste atracţii. Unii aleg să ducă o viaţă de celibatar şi gândesc că nu se vor putea schimba în această viaţă, asta fiind o provocare la fel ca toate celelalte. Îi admir pe aceşti oameni. 4. Terapia pentru schimbare face rău Acum vreo opt ani am văzut un documentar despre Exodus. Era făcut de homosexuali. În film, această organizaţie ajunsese într-un orăşel din Norvegia, iar unii homosexuali tineri se sinuciseseră. Cel mai cumplit documentar pe care l-am văzut. Se afirma că homosexualii nu se pot schimba şi că fanaticii creştini nu au ruşine atunci când le spun homosexualilor să-şi reprime sentimentele şi să pretindă că acum sunt heterosexuali. În film apărea o pereche de homosexuali care se căsătoriseră (un fost homosexual şi o lesbiană). Nu aveau copii şi erau foarte deprimaţi. Filmul îi prezenta ca pe nişte păcălici! Ce glumă! Numai nişte homosexuali care se urăsc pe sine ar încerca să se schimbe. Ideea că homosexuali se vor sinucide dacă au de-a face cu vreuna dintre organizaţiile pentru terapia homosexualităţii îmi fusese băgată în cap de activiştii homosexuali şi ea este repetată de fiecare activist cu care încerci să discuţi despre posibilitatea schimbării. Activiştii ţi vor spune că este mult mai bine să te accepţi aşa cum eşti şi să fi tu însuţi decât să încerci să fi ceva ce nu eşti. Cred că principalele prejudecăţi despre terapia pentru schimbare şi foştii homosexuali sunt acestea: Schimbarea nu este posibilă... dacă încă am atracţii homosexuale, nu m-am schimbat. Dacă schimbarea este posibilă, atunci atracţia faţă de sexul opus ar trebui să fie la fel de puternică şi cu aceleaşi caracteristici emoţionale ca şi atracţiile homosexuale. Cei ce s-au schimbat nu fac decât să-şi reprime sentimentele homosexuale. Acolo nu a avut nici o schimbare reală, ei doar se prefac. Dacă nu am erecţie când mă uit la o femeie, nu mă voi putea schimba, aşa că mai bine nici nu încerc. Cei ce apelează la terapie pentru schimbare se vor sinucide. Nu vei fi niciodată fericit aşa, încercând să fi ceva ce nu eşti. În ciuda tuturor acestor mituri promovate de activiştii homosexuali, pot spune că toţi anii pe care i-am petrecut apelând la terapia pentru schimbare au dat roade. Mi-am vindecat o mulţime de răni. Mi-a luat mult timp şi a fost un proces, nu un eveniment. Aşa cum spunea şi fostul homosexual Sy Rogers, nu spui hocus-pocus şi dispare orice atracţie homosexuală din mintea ta. Însă acum nu mai tânjesc după un bărbat care să mă iubească. Sunt atras de femei. Uneori sunt atras de bărbaţi, însă ştiu că a mă lăsa în voia acelor sentimente nu mă va face fericit. Mi-am predat viaţa lui Dumnezeu şi simt că El vă ajută şi mă îndrumă. Nu există piedici care să nu poată fi trecute. Cred că va mai trece ceva timp până când lumea în general va şti că îţi poţi schimba orientarea sexuală. Activiştii homosexuali vor spune că asta este imposibil şi vor răspândi o mulţime de minciuni în acest sens, în încercarea disperată de a-şi apăra identitatea pe care şi-au construit-o cu atâta luptă. Nu este uşor să-ţi schimbi identitatea şi să renunţi la concepţii greşite. Ce mă ajută cel mai mult este dragostea creştinilor adevăraţi. Îmbrăţişări şi încurajare. Ce mă dă înapoi sunt prejudecăţile şi ideile greşite despre cei ce au atracţii homosexuale. Dacă simt că cineva este anti-homosexuali, îmi închid urechile şi nu-l mai ascult. Este un reflex prin care mă protejez pe mine însumi. Dacă iubim pe toată lumea, aşa cum face Hristos, toţi câştigăm. Într-un fel, astăzi mă simt înşelat de activiştii homosexuali. M-au minţit. Eu sunt mult mai mult decât atracţiile mele. Nu mai cred că m-am născut aşa. Nu am putut găsi fericire în stilul de viaţă homosexual, deşi chiar am încercat. Am găsit dragoste, dar relaţiile homosexuale au în general viaţă scurtă. www.pfox.org
|
|
Răvaşe recente
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
Moldova Noastră | Oficială | Politică | În lume | Economică | Socială | Culturală | Istorică | Ortodoxă | Urbană | Rurală | Subterană Preluarea totală sau parţială a informaţiei publicate pe site se face numai cu indicarea sursei. 
|
 |
