|
|
|
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
||||||||
|
 |
|
||||||||||
  
            |
|
Lumea contemporană se află în pragul unor schimbări radicale. Criza financiară mondială, după cum era de aşteptat, a evoluat într-o recesiune globală care se poate compara doar cu cea din anii ’30 ai secolului trecut. Pe plan economic, Asia îşi ia revanşa, pe seama involuţiei voite a identităţii salşe civilizaţionale, după cele cîteva sute de ani de umilinţă civilizaţională, politică şi economică pricinuită ei de către Europa şi America de Nord. Pînă nu demult despre o impetuoasă ofensivă economică puteau raporta numai Ţara Soarelui-Răsare (Japonia) şi tinerii „tigri asiatici” (ţările ASEAN, Taiwan şi Coreea de Sud). În prezent la ele s-au adăugat RP Chineză, India, Brazilia, Republica Sud-Africană şi Iran. China a ieşit deja pe al doilea loc în lume după volumul PIB-ului şi pe primul loc după volumul exportului. Problema principală, însă, constă nu atît în permutaţiile economice, cît în cele militare. Japonia şi „tigrii asiatici”, în pofida uriaşului potenţial economic şi tehnologic, au fost şi rămîn liliputani din punct de vedere militar (deşi bugetul „Forţelor de Autoapărare” nipone este de vre-o zece ori mai mare decît cel al armatei Federaţiei Ruse – n. a.). În acelaşi timp, din ce în ce mai multe ţări devin posesoare a armei racheto-nucleare. Încă din anii ’70 ai secolului trecut, monopolul celor cinci membri ai Consiliului de Securitate al ONU[i] asupra bombei atomice a fost încălcat de Israel şi Republica Sud-Africană[ii]. În prezent, clubul nuclear a mai fost complectat încă cu cîţiva membri – India, Pakistanul şi Coreea de Nord, iar Iranul este gata-gata să intre şi el. Între timp Franţa a revenit în structurile militare ale NATO pe care le-a părăsit încă în 1966 la iniţiativa preşedintelui Charles de Gaule. Alianţa Nord-Atlantică şi-a mărit numărul membrilor săi cu două ţări – Albania şi Croaţia. În SUA, zguduite din temelii de criza financiară declanşată de afaceriştii de pe Wall-Street, a fost ales ca preşedinte ... un afro-american[iii], lucru la care nu a visat nici măcar Martin Luther King. Noul şef al statului a schimbat radical cursul drednout-ului american aflat în derivă după dezastruoasa preşedinţie a predecesorului său George W. Bush. Chiar de la bun început, Barack Obama a fost nevoit să arunce trilioane de dolari în sacul fără fund al sistemului bancar în speranţa de a relansa economia americană. Rusia, la rîndu-i, culege roadele dezastruoasei guvernări putiniste care, în loc să ridice Rusia din genunchi, după cum iubesc să se exprime lingăii din camarila lui VVP[iv], a pus-o pe burtă. Fosta supraputere militară a degradat la rangul unei puteri regionale. Victoria repurtată de armata rusă asupra celei gruzine în timpul conflictului sud-oset din august 2008 este, după cum se vede, cîntecul de lebădă al proiectului de revigorare imperială nutrit de ex-colonelul KGB. Poziţiile pierdute de bătrînele puteri sînt ocupate una după alta de cei doi giganţi asiatici – China şi India – care îşi vor împărţi dominaţia pe megaconinentul asiatic şi în Africa. Aceste două ţări dispun de toate atu-urile necesare pentru o supraputere în devenire – o populaţie numeroasă, resurse substanţiale de materie primă, braţe de muncă ieftine şi calificate, o economie diversificată şi un potenţial racheto-nuclear în creştere. Undeva, între uriaşele roţi de moară ale politicii mondiale, se află pierdută micuţa noastră Moldovă căreia îi revine din nou rolul unei monede de schimb în jocul geopolitic al marilor puteri. SUA LA RĂSPÎNTIE Statele Unite se află în pragul celei mai mari provocări după terminarea Războiului Rece şi a dispariţiei de pe arena mondială a principalului său adversar – URSS. Ceea ce s-a întîmplat după anul 1991 poate fi definit cu cuvintele lui I. V. Stalin – „Ameţeală de pe urma succeselor” (titlul unui articol consacrat colectivizării). Euforia de pe urma succesului neaşteptat a dus la apariţia în elita politică americană a unei încrederi exagerat de mari în superioritatea, infailibilitatea şi invincibilitatea modelului politic şi economic american. Administraţia de la Washington a crezut, la moment, că i-ar ajunge forţe pentru a ţine sub control situaţia pe întreaga planetă şi s-a implicat într-o serie de conflicte care, la o analiză mai serioasă, trebuiau evitate cu orice preţ. Este vorba, în primul rînd, de intervenţia americană în Afganistan. Această ţară a atras şi atrage în continuare atenţia marilor puteri prin extraordinara importanţă a aşezării sale geostrategice. Afganistanul se află la „confluenţa” Indiei, Chinei şi Iranului. Controlînd această ţară, poate fi influenţată situaţia din Asia Anterioară şi cea Centrală unde se găsesc principalele rezerve de hidrocarburi de pe glob. Istoria a demonstrat însă că această ţară nu poate fi supusă urmînd reţetele tradiţionale ale cuceritorilor tuturor timpurilor şi popoarelor. TAGIKISTANUL – NOUA MIZĂ AMERICANĂ ÎN ASIA CENTRALĂ Folosindu-se de ocazie, Washingtonul a pătruns în „curtea din dos” a Rusiei (Asia Centrală). După prăbuşirea organizată a celor două turnuri ale WTC preşedintele Putin i-a oferit generos „prietenului George” posibilitatea de a-şi instala bazele militare aeriene în Uzbekistan şi Kîrgîzstan. „Recunoscători”, yankeii au provocat în zonă o adevărată epidemie de revoluţii „florale”. La Bişkek (capitala Kîrgîzstanului”) a avut loc o „revoluţie a lalelelor”, iar la Andijan (oraş din sudul Uzbekistanului) - cea a „bumbacului”. Împotriva turkmenbaşi-ului Saparmurat Niazov au avut loc cîteva tentative de lovituri de palat. Evenimente de aceeaşi natură au avut loc şi în Kazahstan. Toate încercările de a instaura în zonă o „autentică democraţie” în stil american au suferit eşec. Structura socială tradiţională în ţările Asiei Centrale este cu totul alta decît în Gruzia sau Ucraina unde asemenea experimente „botanice” au avut priză la masele largi. În inima Asiei totul se bazează pe legăturile de rudenie şi clanuri (juzurile kazahe, bunăoară). Sforţările americanilor de a demonstra lumii întregi că şi în nisipurile Karakum-ului s-au copt premisele pentru democraţie au suferit eşec. Regimurile autoritare de la Astana, Aşgabad şi Taşkent au înăbuşit din faşă orice tentativă de liberalizare a sistemului. „Horticultorii” din Bişkek, după ce au căpătat cîteva miliarde de la Cremlin, şi-au amintit pe dată dincotro răsare soarele. Americanii au fost „rugaţi” să părăsească baza aeriană de la Manas.  În asemenea condiţii, Washingtonul şi-a îndreptat privirile spre Tagikistan care pînă nu demult era considerat bastionul Rusiei în zonă. Această ţară a fost unica din Asia Centrală unde după destrămarea URSS a avut loc un adevărat război civil. Moscova, atunci, a profitat de ocazie şi şi-a oferit serviciile în calitate de „pacificator” între „iurcici” şi „vovcici” (poreclele clanurilor din Duşanbe şi Khudjand). În Tagikistan nu a existat niciodată o colonie rusofonă însemnată care ar fi putut cere protecţia Cremlinului pentru a face faţă „fasciştilor” şi „naţionaliştilor aborigeni” (pretext invocat în cazul războiului de pe Nistru din Republica Moldova – n. a.). După pierderea bazelor ruseşti din Uzbekistan şi Kîrgîstan, organele mass-media locale, plătite cu dolari americani, au declanşat o campanie antirusească nemaipomenit de virulentă. Cremlinul este învinuit de toate nenorocirile care s-au abătut asupra Tagikistanlui după dezmembrarea URSS, inclusiv de aţîţarea războiului civil. Favorizează această situaţie şi criza economică abătută asupra Rusiei unde lucrează sute de mii de gastarbaiteri tagici şi care acum sînt nevoiţi să revină în patrie. Este adevărat şi faptul că aceştia sînt supuşi în Rusia unei discriminări etnice şi rasiale făţişe, ceea ce contribuie la succesul campaniei rusofobe din spatele căreia se întrezăreşte jobenul vărgat al unchiului Sam. În Afganistan locuiesc mai mulţi tagici decît în Republica Tagikistan, iar graniţa dintre cele două ţări este mai mult decît transparentă. În cazul instaurării la Duşanbe a unui regim proamerican, Rusia va fi inundată de drogurile de provenienţă afgană. La problema alcoolismului care macină sănătatea fizică şi spirituală a naţiunii velikoruse s-a adăugat, deja, şi cea a narcoticelor. Principala cale de acces spre Rusia a drogurilor de provenienţă afgană trece prin Tagikistan. Dacă acesta iese de sub controlul Cremlinului, cantitatea lor se va mări înzecit. Rusia a ajuns deja pe primul loc în lume după cantitatea de heroină consumată raportată la numărul de locuitori. Ce va fi atunci cînd trupele ruseşti vor fi silite să părăsească Tagikistanul şi va cădea ultima barieră în calea opiului afgan? SUA duce împotriva Rusiei o campanie combinată care include nu numai implementarea „valorilor lumii libere”, dar şi distrugerea fondului ei genetic şi narcotizarea poporului rus se încadrează perfect în aceste eforturi. O CONCILIERE ÎNTRE SUA ŞI IRAN? Noua administraţie americană a înţeles că în cazul Orientului folosirea în exclusivitate a forţei brute nu poate duce decît la înverşunare. Or, mentalitatea orientală, dominată încă de valorile tradiţionale şi religioase, este cu totul diferită de cea europeană coruptă de valorile societăţii de consum materialiste şi ateistă prin definiţie. Obama, în virtutea provenienţei, rasei şi educaţiei sale (tatăl său a fost un negru musulman din Kenia) nu este un WASP limitat în gîndire de prejudecăţile rasiale şi confesionale proprii acestei caste. În această ordine de idei este destul de relevantă schimbarea vectorului politicii sale externe faţă de Iran şi Irak. Extraordinarele presiuni diplomatice, economice şi militare exercitate asupra Iranului de SUA de la revoluţia islamică pînă în prezent au avut un efect contrar celui scontat. Ele nu au făcut decît să consolideze societatea iraniană în jurul idealului unei republici islamice. La ultimele alegeri prezidenţiale a învins reprezentantul curentului radical – Ahmadinejad, vestit prin luările sale de poziţii antiimperialiste (adică antisioniste sau, mai concret, anti-israiliene şi antiamericane). Preşedintele iranian nu s-a lăsat intimidat de ameninţările venite din partea Israelului şi SUA şi a continuat cursul spre transformarea ţării sale într-o supraputere regională. Miliţiile HAMAS din sectorul Gaza şi cele Hezbollah din Sudul Libanului se află sub controlul Teheranului. Puternicele grupări şiite din sudul petrolifer al Irakului, provincia Al-Hasa (unde se află cele mai bogate rezerve de ţiţei din Arabia Saudită), Belucistanul afgan ş. a. ascultă şi ele de ordinele ayatollah-ilor din Qom[v]. Obama a făcut un pas îndrăzneţ, felicitînd poporul iranian cu sărbătoarea tradiţională Navruz (anul nou sărbătorit de majoritatea popoarelor vorbitoare de limbi iraniene conform calendarului lunar). În mesajul său se contura clar o invitaţie la dialog adresată liderilor iranieni. Teheranului i s-a propus să renunţe la programul său nuclear în schimbul normalizării relaţiilor bilaterale. Iranul poate deveni un atu hotărîtor în lupta pentru îngenuncherea definitivă a Rusiei. Această ţară dispune de uriaşe rezerve de gaze naturale şi ar putea elimina Rusia de pe piaţa europeană a acestui produs. Ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului ar face ca Moscova să piardă ultimul său factor de influenţă şi, hai să spunem lucrurilor pe nume, de şantajare a Uniunii Europene şi republicilor din partea apuseană a fostei Uniuni Sovietice (Ucraina, Republica Moldova şi Belorusia). Recent a fost semnat un acord trilateral irano-irako-sirian cu privire la construcţia unui gazoduct spre Latakia şi Tartuss (porturi siriene), iar de acolo, prin marea Mediterană – în Europa. E greu de presupus сă marionetele americane de la Bagdad ar fi semnat o asemenea înţelegere fără voia stăpînilor lor. Prin urmare, Obama a dat de înţeles lui Ahmadinejad că dacă Iranul renunţă la proiectele sale racheto-nucleare, atunci SUA îi oferă mînă liberă în realizarea planurilor sale geopolitice. Washingtonul a declarat că misiunea sa în Irak este aproape de sfîrşit şi Bagdadul este în stare singur să ţină sub control situaţia. Nimic mai fals! Acţiunile teroriste continuă şi numărul jertfelor creşte. Kurdistanul irakian se supune numai pur nominal Bagdadului, iar partea arabă a ţării s-a scindat de la bun început conform clivajului confesional (sudul şiit şi centrul sunit). Reverenţele lui Obama în direcţia Teheranului demonstrează clar că Irakul (cel puţin partea sa sudică) urmează să treacă în sfera de influenţă iraniană, păstrîndu-şi formal independenţa şi unitatea teritorială. Oricum, chiar şi pentru kurzi, regimul de la Teheran este de preferat celui de la Ankara (Turcia pretinde şi ea la hegemonie în regiune – n, a.) care le neagă entitatea lor naţională. A. Apolschi [i] Este vorba de SUA, URSS, Franţa, Marea Britanie şi RP Chineză (în ordinea experimentării armelor nucleare). [ii] Prima declarase că a experimentat doar o instalaţie nucleară şi nu o bombă şi că experimentul cu pricina ar fi fost făcut „în scopuri paşnice”. Israelul şi regimul de aparthaid de la Pretoria au experimentat în comun o instalaţie nucleară în bazinul sudic al oceanului Indian. RSA, după căderea regimului rasist, a renunţat benevol la arma nucleară, iar Tel-Avivul nu a recunoscut, dar nici nu a negat faptul că ar poseda bomba atomică. După scandalul cu inginerul Mordechai Vanunu care a declarat în public că Israelul se află în posesia a circa 500 de ogive nucleare (şi s-a răsplătit pentru aceasta cu 18 de ani de privaţiune de libertate n. a.), conducerea statului evreu păstrează o tăcere semnificativă pe marginea acestei probleme. [iii] Am scris „afro-american” nu dintr-o aşa zisă „corectitudine politică” pe care o detest, ci din cauza faptului că aceasta-i realitatea: Barack Obama este, de fapt, un metis: tatăl său a fost un african musulman din Kenia, iar maică-sa o americancă WASP get-beget (albă-anglo-saxonă-protestantă). [iv] VVP – aici: un joc de cuvinte din limba rusă. Această abreviere se descifrează şi ca Vladimir Vladimirovici Putin, şi ca „Valovîi Naţional’nîi Product” (PIB). [v]Qom - oraş sfînt al şiiţilor iranieni. Aici se află reşedinţa al-fakih-ului (liderul spiritual al naţiuni iraniene) a cărui funcţie se socoate mai presus decît cea a preşedintelui Republicii Islamice Iran.
|
|
Răvaşe recente
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
Moldova Noastră | Oficială | Politică | În lume | Economică | Socială | Culturală | Istorică | Ortodoxă | Urbană | Rurală | Subterană Preluarea totală sau parţială a informaţiei publicate pe site se face numai cu indicarea sursei. 
|
 |
