|
|
|
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
||||||||
|
 |
|
||||||||||
  
            |
|
Prima parte; A doua parte; A treia parte; RELAŢIILE RUSO-AMERICANE De fapt, cleptocraţia care a uzurpat puterea în Rusia după destrămarea URSS, nu are treabă cu interesele naţionale ruseşti în ţara vecină, ci de miliardele pe care le-ar pierde în cazul unui control efectiv al tranzitului de gaze la graniţa ruso-ucraineană şi nu la cea cu UE. O dovadă în plus desconsiderării totale a intereselor naţionale este acordul încheiat între Obama şi marioneta putinistă, Medvedev, privitor la o nouă reducere (cu 50%!) a arsenalelor racheto-nucleare americane şi ruseşti. La prima vedere s-ar părea că, semnînd tratatul, liderii celor două mari puteri nucleare au fost pătrunşi de grija pentru viitorul planetei şi că tîrgul a fost echitabil („jumi’-juma’”). La o analiză mai atentă se observă că, de fapt, în condiţiile în care superioritatea SUA asupra Rusiei în armamentele convenţionale este mai mult decît covîrşitoare, un asemenea acord înseamnă capitularea totală şi necondiţionată a Cremlinului în faţa Casei Albe. Rămasă fără principalul său atu moştenit de la URSS (arsenalul racheto-nuclear), Rusia va fi întrecută nu numai de SUA, dar şi de ceilalţi membri ai clubului racheto-nuclear (în primul rînd China) care nu sînt angajate în tratativele SALT. Complexul militar-industrial al Rusiei a ajuns într-o asemenea stare de delăsare, încît (culmea!) Moscova este nevoită să achiziţioneze pentru forţele sale armate avioane-robot de cercetare ... de la fostul său duşman de moarte – Israel. Să nu uităm şi de faptul că, după volumul cheltuielilor sale militare, Rusia este devansată nu numai de SUA, China, Franţa, Marea Britanie sau Germania, dar şi de... Japonia care, formal, nici nu dispune de armată. Încă puţin şi la acest capitol, Rusia va fi întrecută, chiar şi de India! Pe Marea Neagră, flota turcească, după puterea sa de foc, întrece de cinci ori flota rusă dislocată în regiune! Pentru a învinge micuţa armată gruzină, comandamentul rus a mobilizat toate forţele sale apte de luptă. Dacă Estonia, de pildă, în timpul conflictului din Osetia de Sud ar fi atacat Rusia, în toată ţara nu s-ar fi găsit nici o divizie completată după statele de război pentru a-i opune rezistenţă. Casei Albe i-a mai reuşit încă un truc: la summit-ul de la Londra a celor 20 de state industrializate, ea a convins partenerii săi la forum să aprobe planul lui Obama de salvare a economiei mondiale (citeşte – americane). Cei nouăsprezece (al douăzecilea era SUA, bineînţeles), cu docilitatea idioată a vitelor ce merg la sacrificare, l-au acceptat. Dolarul american rămîne unica valută mondială. Toate discuţiile privitor la întroducerea unei valute alternative, de genul euro sau yuani-ului, au încetat ca la semnalul unei baghete magice. Prin aceasta statele mari ale lumii, inclusiv Rusia, s-au învoit să repare, practic, pe contul lor uriaşa breşă din finanţele americane produsă de prăbuşirea piramidei financiare a afaceriştilor de pe Wall Street. Deficitul bugetar american a întrecut valoarea PIB-ului SUA. Pînă ce situaţia se va mai ameliora, Barack Obama se eschivează de la noi aventuri riscante şi costisitoare pe plan extern. Dimpotrivă – activitatea diplomatică şi militară americană în unele regiuni şi ţări ale lumii va fi redusă, precum în Irak. În alte zone (Afganistan),Washingtonul insistă la sporirea substanţială a eforturilor aliaţilor săi.  Nu trebuie să se creadă că în asemenea condiţii Rusia va fi lăsată (fie şi temporar) în pace. Intrigile ţesute de serviciile secrete şi mai puţin secrete ale SUA (CIA, diferite ONG-uri şi fonduri de „investiţii”, „caritate”, secte de tot neamul ş.a.m.d.) au dat, deja, roade. Rusia, folosind slang-ul puşcăriaşilor într-atît de preferat de Putin, a rămas „singură pe gheţar”. Politica de şovinism imperial (ceea ce V. I. Lenin a calificat foarte inspirat cu termenul de „velikoderjavnaia derjimorda”) promovată pe plan extern de lacheii Casei Albe cuibăriţi în Cremlin, i-a îndepărtat pe toţi potenţialii săi aliaţi. Ba mai mult decît atît, unii dintre ei, precum Gruzia, au devenit adversarii declaraţi şi de durată ai Rusiei (este greu de închipuit ca Moscova să revină la decizia sa de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud). Pe plan intern, se continuă cu insistenţă politica de destabilizare economică, socială, confesională şi etnică. Caucazul de Nord, în pofida celor două campanii sîngeroase ale armatei ruse, aşa şi nu a fost pacificat. Ramzan Kadîrov rămîne aliat al Cremlinului strict atît timp cît acestuia îi vor mai ajunge bani să-i plătească „fidelitatea”. Preşedintele Ceceniei a obţinut mai mult decît şi-a dorit Dudaev sau Mashadov. Republica sa, „de facto” a ieşit de sub jurisdicţia Cremlinului. Pe teritoriul Ceceniei acţionează legile şariatului, se practică poligamia şi răzbunarea prin sînge (vendeta), iar Moscova se face că nici nu observă. Daghestanul şi Kabardino-Balkaria luptă şi ele pentru a obţine subvenţiile centrului federal şi un statut juridic similar. La rînd se află republicile musulmane de pe Volga şi autonomiile siberiene unde, în curînd, Moscovei nu-i vor mai ajunge forţe şi mijloace să le poată reprima intenţiile separatiste. În Tatarstan (care, deja, deţine statutul de subiect al dreptului internaţional!) a fost creat un grup de iniţiativă care cere introducerea limbii tătare în calitate de a doua limbă de stat în întreaga Federaţie Rusă!!! Politica financiară frauduloasă promovată de tandemul Putin-Medvedev a adus Rusia în pragul colapsului. Sutele de miliarde de dolari ale fondului de stabilizare au fost plasate... în băncile americane, iar cele ruseşti au fost nevoite să ia credite de la acestea. Acum, cînd a venit vremea achitării ratelor, guvernul încearcă de a le menţine pe linia de plutire pe oligarhii ruşi (care demult şi-au transferat capitalurile în Apus) ... pe banii publici! Nici în economia reală lucrurile nu stau mai bine. În cei zece ani de belşug nu s-a dat în exploatare nici o întreprindere industrială, nu s-a construit nici o autostradă (dacă facem excepţie de oraşele metropolitane Moscova şi Sankt-Petersburg – n. a.) sau cale ferată. În schimb, au crescut ca ciupercile după ploaie cartiere rezidenţiale, cazinouri, centre comerciale ş.a.m.d. (un tablou, dealtfel, tipic pentru toate statele apărute pe ruinele imperiului sovietic, inclusiv Republica Moldova). Propaganda modului de viaţă american şi a valorilor societăţii de consum a dus la o adevărată catastrofă demografică. A fost subminat institutul sfînt al familiei care, după cum se ştie, este celula de bază a societăţii. Toate semnele indică că naţiunea rusă se află pe cale de dispariţie şi degenerare. Alcoolismul, narcomania şi alte plăgi sociale au atins dimensiuni catastrofale. Peste cinci milioane de femei au devenit sterile din cauza abuzului de alcool şi a avorturilor. În fiecare an populaţia Federaţiei Ruse se micşorează cu peste un milion de oameni. În acelaşi timp cota populaţiei musulmane creşte vertiginos. Peste cîţiva ani recruţii musulmani vor alcătui mai mult de o jumătate din numărul efectivului armatei ruse (în preajma desfiinţării URSS Armate Sovietică avea peste 60% din soldaţi în termen recrutaţi în republicile musulmane). În schimb, majoritatea absolută a pensionarilor vor fi ruşi. Consecinţele acestui proces sînt mai mult decît previzibile.  SUA ŞI REPUBLICA MOLDOVA Deosebit de duplicitară este poziţia Washingtonului faţă de ţara noastră. În anii de graţie 1989-1992 Republica Moldova a fost lăsată la cheremul Cremlinului care a creat aici două formaţiuni statale separatiste – aşa zisa „rmn” şi UTAG. Slabele forţe de ordine şi tînăra armată naţională au ţinut singure piept maşinii de război sovietice care pe atunci era încă în putere. Administraţia de la Washington şi aliaţii săi din NATO au păstrat neutralitatea, conformîndu-se condiţiilor cîrdăşiei de la Malta. Amintim că acest acord semnat de către Mihail Gorbaciov şi George Bush-seniorul prevedea renunţarea la folosirea forţei în Europa Răsăriteană din partea URSS în schimbul neamestecului Occidentului în afacerile interne ale Uniunii Sovietice. SUA, însă, nici nu a avut de gînd să-şi onoreze angajamentele asumate. Activitatea distructivă a serviciilor secrete americane a continuat şi s-a soldat, în fine, cu destrămarea URSS. În Federaţia Rusă au venit la putere liberalii care într-un timp record au reuşit să distrugă, să fure şi să vîndă tot ce popoarele fostei URSS au edificat cu preţul a milioane de vieţi omeneşti. În perioada „lunii de miere” dintre Moscova şi Kiev (preşedinţiile lui Kravciuk şi Kucima), Washingtonul a flirtat cu Chişinăul, sperînd în crearea unui cap de pod natoist în această regiune strategică a Europei. Această politică a continuat şi după venirea la putere a comuniştilor. Deruta provocată de politonimul partidului de guvernămînt şi loialitatea declarată a liderilor PCRM faţă de Moscova a trecut foarte repede. Eminenţa cenuşie cuibărită în postul modest de consilier prezidenţial în problemele de politică internă a promovat de la bun început interesele Washingtonului. În anul 2003 se produce „Marea Schismă” – preşedintele Voronin respinge „Memorandumul Kozak” şi încalecă „vectorul euro-atlantic”, zmulgînd principalul atu din mîinile concurenţilor săi electorali. Evenimentele recente au demonstrat că „revoluţia liliacului” din Republica Moldova denotă o criză identitară atît în politica externă, cît şi în cea internă. Guvernarea a găsit în România ţapul ispăşitor, acuzînd-o de toate cele întîmplate la Chişinău, deşi, logica evenimentelor ne demonstrează că ele au fost mai degrabă convenabile Moscovei. Washingtonul, preocupat de problemele sale financiare, i-a lăsat pe indigenii est-europeni să-şi regleze singuri conturile. În cazul în care, totuşi, Ucraina va deveni membră a NATO, Chişinăul se va pomeni într-o situaţie şi mai grea decît în prezent. Dacă acum cheia rebusului nistrean se află la Moscova, atunci ea va fi pe malurile Potomacului şi noi vom fi puşi în situaţia de a alege: ori NATO şi pierderea identităţii noastre civilizaţionale, dar cu „rmn” încorporată formal în RM, ori neutralitatea şi identitatea, dar fără raioanele din stînga Nistrului. Aşa zisa „rmn”, spre deosebire de enclava Kaliningradului, nu dispune de ieşire la mare şi Rusia nu va putea întreţine un pod aerian asemeni celui vest-berlinez din timpul crizei Berlinului din anul 1961.Tiraspolul, blocat din toate părţile de teritoriul NATO, mai tîrziu sau mai devreme va trebui să capituleze. Republica Moldova nu este Elveţia unde fiinţează o naţiune polietnică bine consolidată, imună la morbul separatismului. Clivajele geopolitice în ţara noastră trec nu numai de-a lungul hotarelor etnice, dar şi regionale. Diferite regiuni ale Republicii Moldova au diferite preferinţe politice şi poli gravitaţionali pe plan extern.  Atît timp cît mai dispunem de un răgaz oarecare, trebuie să ne determinăm în primul rînd cu formularea ideii şi intereselor noastre naţionale. Moscova, dacă nu vrea ca Republica Moldova să fie înghiţită de NATO, ar trebui să susţină Chişinăul în eforturile sale de reunificare a ţării. Din păcate, după cum am mai afirmat, la Cremlin s-au cuibărit duşmanii poporului rus şi ai Ortodoxiei care pun mai presus interesele meschine de moment celor naţionale de perspectivă. A. Apolschi (Va urma)
|
|
Răvaşe recente
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
Moldova Noastră | Oficială | Politică | În lume | Economică | Socială | Culturală | Istorică | Ortodoxă | Urbană | Rurală | Subterană Preluarea totală sau parţială a informaţiei publicate pe site se face numai cu indicarea sursei. 
|
 |
