Plecatul peste hotare distruge familia şi... aruncă mii de suflete în focul gheenei mai 12 2009 - 10:31 (eph.md) + PETRU, Episcop de Hincu

De multe ori mi se adresează nenumăraţi creştini cu rugămintea de a-i pomeni în rugăciuni pentru a avea înger la drum pentru că doresc să plece în străinătate, undeva la lucru, pentru că nu se pot descurca aici cu cheltuielile zilnice, cu creşterea copiilor etc.

Acest lucru pare la început a fi bun, parcă aşa şi ar fi trebuit să se întâmple. Majoritatea oamenilor de la noi din ţară aşa gândesc: ce să fac aici, aici murim de foame ...

Şi iată, merg oamenii în străinătate şi lucrează acolo, dar după un răstimp oarecare, se aude că uite cutare femeie a divorţat de bărbat, sau bărbatul cutare nu s-a mai întors acasă, ci s-a căsătorit şi a rămas în Italia abandonându-şi soţia şi copii.

Odată cineva mi-a istorisit de un caz tragic în care o femeie s-a dus în Italia şi acolo lucrând, la un moment dat a căzut în păcatul curviei. Bărbatul auzind acasă ce-a făcut soţia lui, a mers şi el în Italia şi după ce s-a convins singur de fapta iubitei sale soţii a împuşcat-o împreună cu amantul ei şi venind acasă, şi-a împuşcat copii, iar la urmă s-a sinucis.

De ce oare s-a întâmplat acest lucru? Ce-ar răspunde un om din zilele noastre la această întrebare? L-ar învinui repede pe Dumnezeu. „Oare de ce Dumnezeu nu i-a păzit” – aşa ar spune. Astăzi toţi Îl acuză pe Dumnezeu de răul care se întâmplă în lume!

Cum să-L acuzi pe Dumnezeu de răul pe care-l păţeşti, dacă tu singur Îl alungi de fiecare dată din viaţa ta prin păcatele tale!

Cum îndrăzneşti minte de om necredincios să-L huleşti pe Dumnezeu pentru moftul tău. Că vrei maşină de cutare marcă, că vrei uşi şi ferestre la steklo-pachet, că vrei un televizor cu diagonala de 106 cm sau dacă se poate două televizoare, cu antenă parabolică, că vrei canale cu filme (pornografice), că vrei mobilă nouă şi multe alte lucruri care te depărtează de Dumnezeu.

Nu stă răul în acele lucruri ci mai ales în obsesia de îmbogăţire, sau în lăcomie.

Toate relele care se întâmplă în lume se întâmplă din cauza necredinţei noastre în Dumnezeu! Necredinţa este un păcat împotriva Duhului Sfânt şi nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

Dacă ar fi să-i întrebăm pe cei ce vor să meargă în străinătate, de câte ori zic rugăciunea Tatăl nostru pe zi? De câte ori pe an merg la Biserică? Dacă au ţinut vreodată posturile bisericeşti aşa cum trebuie, adică în întregime, dacă s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, dacă ştiu Crezul – Simbolul Credinţei; dacă au cercetat vreodată vreun sărac, vreun bolnav? În genere dacă au citit măcar puţin din Sfânta Evanghelie. Câţi dintre ei ar putea spune că au făcut acest lucru?

Ce spune Sfânta Scriptură despre lucrul în străinătate...

Interesant este faptul că Însuşi Hristos n-a îndemnat pe nimeni să meargă în străinătate la lucru. Nici măcar n-a pus această problemă. Despre grijile pământeşti Preadulcele nostru Mântuitor vorbeşte aşa:

„De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 25-31).

Cine astăzi mai ascultă această învăţătură a Mântuitorului? Nimeni! Toţi vor să aibă cât mai mulţi bani şi cât mai multă avere şi fără să-şi dea seama se aleg cu şi mai multă sărăcie şi cu necazuri, iar uneori şi cu moartea.

Dar cum să facem cu familia? Plecările în străinătate provoacă sute, mii de divorţuri şi îi determină soţi să uite de credincioşia faţă de soţ sau soţie, de copii, de tot ce înseamnă plai natal.

Care este soluţia? Ce să facem la concret?

Ştim foarte bine şi cunoaştem această întrebare: Ce să fac, să aştept să-mi cadă din cer? Nu! Nu asta trebuie să facem. Pentru că Însuşi Hristos ca om a muncit (cunoaştem că era „fiul teslarului” Matei 13, 55), dar n-a fost preocupat de îmbogăţire. Acest lucru îl vedem chiar atunci când a intrat Mântuitorul în Ierusalim. Imaginaţi-vă tot Ierusalimul auzise că vine „Împăratul lui Israel”, fiul lui David! Dar cât de uluitoare a fost vederea când Hristos a intrat în Ierusalim nu pe cal (care presupunem că atunci costa o avere), ci pe „mânzul asinei”. Vedeţi că Domnul a căutat (cum spune Paisie Aghioritul) „simplitatea”. Mai târziu tot El într-un din cuvântările Sale a zis: „Tatăl Meu lucrează şi Eu până acum lucrez” (Ioan 14, 7).

Deci să nu creadă nimeni că prin acest articol îndemnăm cineva să nu lucrueze şi să trândăvească, ci să caute mai întâi prin rugăciune şi post să se gândească mai întâi la mântuirea sufletului şi apoi să se îngrijească de celelalte. Trebuie să recunoaştem că există mulţime de cazuri în care tinerii care au apelat la rugăciunile unui preot, unui duhovnic, au reuşit să-şi găsească mai uşor un lucru, ca să se poată descurca cu cele de trebuinţă pentru trup.  

Îmi amintesc de o creştină care se plângea că fiul ei nu se poate angaja nicăieri pentru că are o notă foarte mică la licenţă. După un timp oarecare, după ce a dat mai multor preoţi să facă rugăciune pentru fiul ei, acesta şi-a găsit de lucru în trei locuri şi nu ştia la care să se ducă. Slavă Domnului! Cu siguranţă astfel de cazuri sunt multe, de aceea vreau încă odată să subliniez că nu trebuie să ne pierdem credinţa.

Noi nu suntem pregătiţi duhovniceşte pentru a merge în străinătate departe de căminul familial

Când pleacă în străinătate, fiecare creştin se expune ispitei sau tentaţiei de a se distra, de a uita de faptul că este creştin, că este căsătorit, că are copii acasă care de cele mai multe ori rămân singuri cu televizorul şi cu toată pornografia mass-mediei. Astfel de oameni adesea uită chiar de poruncile lui Dumnezeu şi chiar şi de faptul că sunt oameni.

Acum în toată Europa arde focul gheenei prin săvârşirea celor mai mârşave fapte sau păcate trupeşti. Mulţi din cei ce merg acolo se conving de faptul că locuitorii din ţările străine stau foarte rău cu sănătatea sufletului.

Cu toate acestea trebuie să recunoaştem că nu străinătatea dărâmă familia, cât mai ales lipsa unei credinţe statornice în sânul căminului familial.

În străinătate a fost şi Familia Sfântă atunci când a fugit de Irod care căuta să omoare pruncul (Matei 2, 13). În străinătate a fost şi Iosif – patriarhul Vechiului Testament (Facere 37).

Se poate spune că nu atât străinătatea este de vină pentru destrămarea familiilor şi producerea atâtor divorţuri, cât mai ales necredinţa soţilor în Dumnezeu şi infidelitatea unui faţă de celălalt.

Dacă vom cerceta Sfânta Scriptură vom găsi exemple în care vom constata că nu străinătatea te schimbă în rău, ci voinţa ta şi dorinţa ta păcătoasă pe care nu te lupţi de loc ca să o înfrânezi.

Şi Iosif, patriarhul evreilor Vechiului Testament a fost în străinătate, în Egipt, după ce a fost vândut de fraţii săi din cauza invidiei lor şi a fost cumpărat de unul dintre slujitorii lui Faraon. Fiind departe de casă, de părinţi, de neamul său, putea uşor să păcătuiască. Dar n-a păcătuit şi pentru aceasta Dumnezeu l-a ridicat la început ca să fie al doilea după Putifar în casa acestuia. „Putifar a dat pe mâna lui Iosif tot ce avea şi, de când îl avea pe el, nu purta grijă de nimic din câte avea, fără numai de pâinea ce mânca”. „Iosif, însă - spune Sfânta Scriptură, era chipeş la statură şi foarte frumos la faţă. Şi femeia stăpânului său, Putifar, şi-a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: "Culcă-te cu mine!" (Facere 39, 6).

Vedeţi prin ce ispită a trecut Iosif? Pentru că a refuzat să păcătuiască cu femeia lui Putifar, Iosif a fost mai apoi aruncat în închisoare. Şi pentru toate câte a pătimit el în Egipt pentru că n-a vrut să păcătuiască a fost ridicat de Dumnezeu (prin harul înţelepciunii pe care-l primise de la El) ca să fie al doilea după Faraon.

Imaginaţi-vă un evreu a ajuns pentru viaţa lui curată şi sfântă al doilea după Faraon, într-o ţară străină şi de altă religie. Cu toate acestea Iosif nu s-a plecat la nici o ispită, nici la curvie, nici la lepădarea de credinţă aşa cum se întâmplă astăzi cu poporul nostru care se duce în ţări străine şi uită de faptul că-i creştin.

Ce s-ar fi întâmplat cu Iosif dacă ar fi călcat poruncile divine şi ar fi păcătuit? Sigur ar fi murit acolo în Egipt făcându-şi de ruşine şi neamul şi credinţa strămoşească. Atunci religia evreiască (înainte de Hristos) avea aceeaşi valoare pe care o are astăzi credinţa ortodoxă de care ne bucurăm noi şi pe care o avem ca pe un dar de la Dumnezeu.

Ce deosebire este aşadar între Iosif şi noi? Oare n-a fost el om asemenea nouă, oare n-a avut el trup, ochi şi inimă de om? Vedeţi că totuşi n-a păcătuit.

Să vedem mai departe, cazul acelor tineri care în urma cuceririi Ierusalimului de către babilonieni, au ajuns la curtea regelui Nabucodonosor „ca să slujească în palatul regelui” (Daniel 1, 4). Gândiţi-vă, aceşti tineri puteau şi ei să păcătuiască, să mănânce aceeaşi mâncare (care potrivit prescripţiilor legii iudaice era considerată spurcată) pe care o mânca regele. Dar ei nu au acceptat să guste din bucatele regelui chiar dacă erau departe de casă şi de neamul lor.

Mai târziu prin viclenia sfetnicilor regelui Nabucodonosor aceşti tineri au fost siliţi să aducă jertfă statuii dn câmpul Dura (Deir) – chipului celui celui de aur. Oare ei nu puteau să facă acelaşi lucru? Să calce legea părinţilor şi să se plece acelei statuii fiind departe de casă şi de părinţii lor? Dar nu au îndrăznit să facă acest păcat pentru cinstea şi onoarea pe care o aveau atunci în societatea babiloniană. Şi pentru această Dumnezeu i-a scăpat din focul cel încis de şapte ori al cuptorului care era pregătit ca să-i ardă de vii.

Dumnezeu i-a scăpat din acea văpaie trimiţându-le un înger care să le răcorească văpaia şi să-i întărească şi mai mult în credinţă. Şi pentru aceasta a întărit regele în slujbele lor cei trei tineri pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, peste tot ţinutul Babilonului.

Vedeţi ce înseamnă tăria credinţei? Vedeţi ce înseamnă lupta pentru a împlini voia lui Dumnezeu şi nu voia sexului şi a pornografiei, a prostituţiei şi a drogurilor? Uitaţi-vă cum acei trei tineri au ajuns din temniţe, stăpânitori peste ţinutul Babilonului. Nu numai că ei au scăpat de moarte, dar şi pe babiloniei i-au atras la credinţa care atunci era cea adevărată (pentru că încă nu se întrupase Hristos).

Din aceste două exemple putem concluziona că nu numai străinătatea este de vină în cazul divorţurilor, ci şi necredinţa celor ce pleacă acolo cu un gând şi se întoc înapoi plini de necazuri şi scârbe.

Urmările plecărilor la lucru în străinătate

Astăzi majoritatea analiştilor economici susţin că economia ţării noastre este cât de cât stabilă şi am putea să rezistăm în faţa crizei economice care a cuprins astăzi toată Europa datorită faptului că moldovenii care lucrează în străinătate trimit bani în ţară. Vedeţi toţi sunt preocupaţi de starea economică a ţării, dar prea puţini sunt interesaţi de starea socială a ţării la nivel de familie.

Câte familii s-au destrămat în ultimii ani din cauza plecărilor în străinătate? Dacă astăzi de exemplu sunt înregistrate 40 de divorţuri pe zi la noi în ţară, ce va fi mâine, ne vom transforma într-o ţară de adulteri, de desfrânaţi. Nu-i de mirare că nu se rezolvă conflictul cu Transnistria. Nu-i de mirare că se întâmplă la noi în ţară cataclisme şi omucideri, accidente cu sute de morţi.  

Toate aceste lucruri sunt o dovadă a necredinţei neamului nostru în Dumnezeu. Poporul nostru nu mai vrea să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.
 
Urmările plecărilor în străinătate le cunoaştem fiecare în parte. Cineva plecând de acasă şi-a lăsat copii singuri fără nici o supraveghere, şi dintre ei unii au ajuns să se drogheze, alţii au ajuns desfrânţi prefăcând casele părinţilor în bordeluri şi atrăgându-şi astfel mânia lui Dumnezeu asupra capului lor.

Dacă vom enumera aceste urmări negative ale plecărilor în străinătate vom începe cu :

1. destrâmarea familiei prin adulterul unuia sau a celuilalt soţ

2. abandonarea copiilor, lipsirea copiilor de o educaţie morală creştinească.

3. expunerea copiilor în faţa mai multor pericole:
       a. înrolarea copiilor în cadrul diferitor bande de criminali, tâlhari, infractori.
       b. (în unele cazuri) moartea copiilor lipsiţi de simpla supraveghere părintească şi de o educaţie creştinească ca urmare a implicării acestora în afaceri murdare care se sfârşesc cu tragedii.  

În unele cazuri soţiile care au plecat în străinătate au ajuns să se prostitueze, să-şi vândă taina cununiei pentru nişte bani care azi îi ai, iar mâine ori ţi-i va fura cineva, ori îi vei pierde, ori te vei îmbolnăvi de o boală grea şi vei cheltui tot ce-ai câştigat în străinătate pe medicamente anume pentru faptul că ai ales să păcătuieşti pentru bani.

Nu stă fericirea noastră în banii din străinătate! Fericirea nostră stă în a nădăjdui în Dumnezeu Tatăl nostru şi a trăi prin El şi împreună cu El.

Să ne imaginăm că noi stăm acasă şi lucrăm pământul. Şi iată, cineva va spune cum să facem că nu plouă deloc, sau plouă cu piatră, sau va da îngheţul?

Dacă străbuneii noştri au putut să-şi plece genunchii în faţa sfintelor icoane, să plângă în faţa lui Dumnezeu pentru necazul cu aceste fenomene ale naturii şi au dobândit şi ploaie şi izbăvire de îngheţ, de ce să nu urmăm noi exemplul lor? Cineva poate va râde de cuvintele acestea, dar uitaţi-vă că anume aşa au rezistat strămoşii noştri în faţa tuturor încercărilor vieţii: stând în genunchi şi cerând ajutorul lui Dumnezeu şi muncind cu sudoare pentru „pâinea cea de toate zilele”.

Iar noi astăzi ce facem? Una-două, mă duc în străinătate. Lasăm copii pe seama televizorului, a pornografiei şi a jocurilor de calculator şi pleacăm în lumea mare fără să ştim dacă vom aduce ceva acasă sau dacă ne va fi de folos acel câştig bănesc.

Ceea ce ne lipseşte nouă astăzi este credinţa statornică şi nezdruncinată pe care a avut-o părinţii şi străbuneii noştri.

Concluzie:

Aşadar, am văzut că plecările în străinătate mai mult dărâmă societatea şi famillia noastră decât o zidesc. Ar fi bine ca înainte de a pleca în străinătate să încercăm să cerem de la Dumnezeu ajutor ca să ne găsim aici un lucru potrivit cu care să ne putem câştiga bani pentru existenţă. Muncind aici ne vom salva şi familia şi sufletele de ispitele curviei şi a invidiei, a urei şi a duşmăniei între fraţi.

Îmbogăţirea nu stă în plecările în străinătate ci în nădejdea în Dumnezeu şi-n muncă întru sudoarea feţei (Facere 3, 19). „Bogăţia, mărirea şi viaţa - spune înţeleptul Solomon sunt rodul umilinţei şi a temerii de Dumnezeu” (Pilde 22, 13).

Astăzi trebuie să ne învăţăm să trăim modest şi cu Dumnezeu. Să ne învăţăm a ne ruga ca şi Agur, fiul lui Iache din Massa despre care aminteşte împăratul Solomon în Pildele sale. Ce zicea acest Agur în rugăciunile sale către Dumnezeu? „Doamne, sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă, ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: "Cine este Domnul?" Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu” (Pilde 30, 8-9).

Cu adevărat înţelepte cuvinte sunt acestea pentru că „omul lacom se grăbeşte să se îmbogăţească, dar nu gândeşte că lipsa va veni peste el” (Pilde 28, 22), că „din pricina banilor, mulţi au păcătuit şi cine caută să se îmbogăţească îşi întoarce ochiul de la dreptate” (Is. Sirah 27, 1).

Vedeţi cât de frumoasă şi adevărată rugăciune făcea Agur? Ştim cu toţii că atunci când se îmbogăţeşte omul, el începe să-şi piardă capul de pe umeri şi să uite de Dumnezeu şi de faptul că trăieşte acestă viaţă o singură dată. Uită şi de faptul că dacă moare nu mai are drum înapoi că să-şi repare greşelile care-l vor arunca în prăpastia iadului (Luca 16).

Nu în zădar spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Timotei că „cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare” (I Timotei 6, 9).

Iată poftim, cuvintele Sf. Ap. Pavel rostite acum aproape 2000 mii de ani în urmă cât de adevărate sunt. Aproape toţi cei ce au vrut să se îmbogăţească plecând în străinătate s-au ales doar cu necazuri şi cu şi mai multe ispite şi încercări: de la divorţ până la pierderea copiilor.

Aceasta este încă una din cursele diavoleşti pe care le întinde diavolul creştinilor din secolul nostru. Cum să învingem această cursă?

Sfântul Antonie cel Mare printr-o revelaţie Divină a văzut la un moment dat toate cursele pe care le întinde diavolul tuturor oamenilor. Şi a strigat către Dumnezeu: cine le poate învinge pe toate acestea? Şi a auzit glas zicându-i: Smerenia!

Aşa şi noi, trebuie să ne smerim cu cele ce le avem şi să căutăm să ne întărim familia prin deprinderea cu cele strict necesare. Luxul aduce păcatul, mândria, invidia, ura între fraţi şi în unele cazuri şi hula împotriva lui Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul povestea la un moment dat despre un oarecare Cuvios Gherontie care se ruga Maicii Domnului să-i dea apă de băut pentru sine şi pentru ucenicul său. Maica Domnului, ca o Mamă bună, a deschis o crăpătură în peretele chiliei lui şi a scos apă, aghiasmă, ca să bea. Mai târziu, ucenicul său a început să zidească terase, să care pământ, să facă grădină, intrând în multă grija şi neglijându-şi îndatoririle duhovniceşti.

Dat fiind că apa nu îi ajungea, a luat o daltă ca să deschidă mai larg scobitura pentru a putea lua mai multă apă. Văzând aceasta, Maica Domnului a luat apa şipotu-lui şi a scos-o mult mai jos de peştera lui, spunându-i: "Dacă vrei grădini şi împrăştiere, să cari apă de departe" (Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi cu dragoste către omul contemporan, p. 181).

De ce să nu fim înţelepţi şi să urmăm simplitatea şi modestia cea cu Dumnezeu în locul bogăţiei celei fără Dumnezeu, aducătoare de necazuri şi scârbe?

Iată acestea au fost câteva cuvinte despre plecatul în străinătate ca şi cauză a destrămării familiilor şi a pierderii morale şi duhovniceşti pe care o suferă copiii şi tinerii din societatea noastră.