|
|
|
|
|
 |
 |
 |
 |
 |
||||||||
|
 |
|
||||||||||
  
            |
|
După mai bine de opt decenii de implicare a ortodocşilor în mişcarea ecumenistă, Biserica Ortodoxă, ca instituţie, se află astăzi la o răscruce ideologică. Ierarhii au deschis porţile Bisericii ideologiilor seculare, umaniste şi păgâne, ajungând să susţină un ,,creştinism fără Hristos”. Ei propovăduiesc acest pseudo-creştinism credincioşilor care, lipsiţi de adevărata hrană duhovnicească, îl primesc fără suspiciuni. Iar pentru a putea legifera abaterile de la dogmă şi canoane, pe care au început deja să le pună în practică, ierarhii vor să convoace al VIII-lea Sinod Ecumenic. În prezent, Biserica Ortodoxă, ca instituţie, se află la o răscruce ideologică, fiind nevoită să aleagă între învăţătura lui Hristos şi ideologia ecumenistă Apariţia, la începutul secolului XX, a ecumenismului modern a însemnat apropierea Bisericii Ortodoxe de confesiunile heterodoxe cu scopul declarat de unire a tuturor creştinilor şi refacere a Bisericii Universale din primul mileniu creştin. În ciuda intenţiilor lăudabile, participarea ortodoxă la mişcarea ecumenistă s-a întemeiat şi a continuat cu nenumărate compromisuri făcute de ortodocşi heterodocşilor, în materie de dogmă şi canoane. Prin declaraţiile şi acţiunile întreprinse de-a lungul vremii, ortodocşii s-au dezis de Biserică şi de învăţătura Celui care a întemeiat Biserica. Negându-I învăţătura, ortodocşii L-au negat pe Hristos iar, prin aceasta, au adus Biserica Ortodoxă, ca instituţie, într-un impas ideologic. Biserica se vede astăzi nevoită să aleagă între învăţătura lui Hristos, care este temelia Bisericii, şi ideologia ecumenistă, care prin liberalismul ei deschide calea către celelalte credinţe ale lumii. În esenţă, ideologia ecumenistă şi ideologiile umaniste urmăresc un ţel comun, acela de a-L nega pe Hristos, susţinând, în acelaşi timp, că sunt creştine şi au sorginte apostolică. Astfel, în vreme ce afirmă că sunt creştini, strategii ecumenismului modern resping imaginea dumnezeiască pe care Biserica o are cu privire la Întemeietorul ei şi Îl propovăduiesc pe Hristos potrivit viziunii lor, tributară filozofiilor omeneşti. Ortodocşii care au subscris acestor mentalităţi s-au îndepărtat de adevăratul izvor al înţelepciunii şi cunoaşterii de Dumnezeu şi s-au lipsit de ocrotirea Bisericii, expunându-se atacurilor de pretutindeni. De-a lungul veacurilor, prin învăţătura sa dumnezeiască, Biserica i-a ocrotit pe credincioşi de valurile de învăţături străine, reprezentând un adevărat zid de apărare împotriva diferitelor curente ce s-au opus credinţei ortodoxe. În prezent, însă, învăţătura Bisericii a ajuns să îi stânjenească pe ortodocşii ecumenişti în planurile lor. Ideologiile heterodoxe, umaniste, păgâne şi oculte duc un război concertat împotriva Bisericii La aceeaşi răscruce ideologică la care se află Biserica Ortodoxă, ca instituţie, se află astăzi ierarhii săi, cei care au adus Biserica în acest impas. La rândul lor, ei sunt nevoiţi să aleagă între a-I urma lui Hristos sau a urma ideologiei ecumeniste, care îi îndepărtează de Hristos. Spre deosebire de orice altă perioadă critică din istoria Bisericii (n.r.: Biserica a traversat multe perioade dificile, precum cele ale marilor erezii hristologice din primele veacuri creştine, a iconoclasmului din secolele VIII-IX, a Marii Schisme dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică de la 1054 sau a falsei uniri dintre ortodocşi şi catolici de la Florenţa din secolul al XV-lea), situaţia actuală în care se află Biserica este mult agravată, pe de-o parte de poziţia ierarhilor şi, pe de alta, de atitudinea credincioşilor. În plus, influenţa curentelor păgâne se face simţită astăzi în Biserică mai mult ca niciodată. Acestea au atacat întotdeauna Biserica din cauza divergenţelor fundamentale dintre ele şi învăţătura dumnezeiască, ca şi prin aversiunea pe care au manifestat-o faţă de creştinism. Însă în prezent, asaltul lor este deosebit, căci ele s-au unit într-un sincretism halucinant şi atacă concertat creştinismul. Ierarhii, tributari ideologiilor umaniste şi seculare, nu se mai împotrivesc acestora, ci le permit imixtiunea în învăţătura Bisericii Atacul concertat al acestor ideologii este puternic agravat de faptul că ierarhii au deschis porţile Bisericii şi o lasă la bunul plac al învăţăturilor străine. Prin formaţia lor intelectuală, dobândită la diferite universităţi apusene sau la nou-înfiinţatele institute ecumeniste, sau prin adeziunea la diverse organizaţii oculte, păstorii şi teologii Bisericii sunt tributari unui creştinism fără Hristos. Este greu de crezut că ierarhii ortodocşi, educaţi la marile şcoli ale lumii sau iniţiaţi în misteriile păgâne, slujitori tainici ai Arhitectului Universului, nu înţeleg semnificaţia şi cursul evenimentelor mondiale. Mai degrabă, ei au condus cu bună ştiinţă Biserica în impasul ideologic actual, vrând să legitimeze, prin cuvântul Bisericii, ideologia a cărei adepţi au devenit.  În situaţia politică tulbure de la sfârşitul primului război mondial, prim-ministrul Greciei, Eleftherios Venizelos (1864-1936), cunoscut mason, l-a susţinut pe nepotul său, masonul Meletie Metaxakis (1871-1935), pentru a deveni arhiepiscop al Greciei. Acesta a fost singurul ierarh care a condus succesiv patru Biserici Ortodoxe autocefale: a Ciprului, Greciei, Constantinopolului şi Alexandriei. El este cel care a iniţiat şi condus Congresul pan-ortodox din Constantinopol, din 1923, care s-a soldat cu schimbarea calendarului Bisericii. Credincioşii au fost îndepărtaţi de Biserică de înşişi păstorii lor La rândul lor, credincioşii sunt nevoiţi să-şi decline poziţia şi să aleagă între Hristos şi un creştinism lipsit de Hristos. Alegerea lor este îngreunată de faptul că ei au fost pregătiţi, de înşişi păstorii lor, pentru unirea confesiunilor creştine prin decenii de toleranţă faţă de ideologiile heterodoxe, neglijenţă şi indiferenţă faţă de cele sfinte. Nemaihrănindu-se din izvorul cel adevărat care ţâşneşte numai în Biserică, izvor pe care l-au abandonat socotindu-l învechit, păstorii şi-au însuşit învăţături străine, pe care le propovăduiesc astăzi credincioşilor. Îndepărtându-se de calea cea dreaptă, ei nu mai pot să-şi hrănească turma dreptcredincioasă şi nici nu mai pot fi pilde de virtute. Ierarhii ecumenişti vor ca apropierea de confesiunile heterodoxe să dobândească un caracter legal în cadrul Bisericii Ortodoxe De-a lungul timpului, ierarhii şi, mai apoi, credincioşii ortodocşi s-au implicat în multitudinea de activităţi ecumeniste, care le-a schimbat percepţia asupra Bisericii şi a Mântuitorului Însuşi. De la întâlniri ale înalţilor ierarhi s-a ajuns până la acţiuni la care sunt prezenţi credincioşii, care au fost educaţi în spiritul toleranţei faţă de confesiunile creştine. Un rol important în modificarea imaginii asupra creştinismului îl are propovăduirea prin mass-media a ideilor şi acţiunilor ecumeniste, propovăduire care a obişnuit credinciosul de rând cu aceste manifestări, care i se par astăzi în duhul Ortodoxiei. Omul dezvăţat de cele duhovniceşti, lipsit de gardul Sfinţilor Părinţi - învăţătura Bisericii, primeşte uşor şi fără suspiciuni această toleranţă care ia locul, în inima sa, iubirii creştine autentice. În paralel cu aceste activităţi ecumeniste, ierarhii şi teologii ortodocşi doresc ca apropierea de confesiunile heterodoxe să dobândească un caracter legal în cadrul Bisericii Ortodoxe, iar învăţătura şi canoanele Sfinţilor Părinţi să nu le mai stea împotrivă în operaţiunea pe care o întreprind. Canoanele sunt învechite, iar Sfânta Scriptură trebuie revizuită, susţin păstorii Bisericii De-a lungul timpului, ierarhii ortodocşi s-au plâns că învăţătura şi canoanele ,,sunt învechite” şi ,,nu se mai potrivesc cu vremurile”, cerând chiar ,,revizuirea Sfintei Scripturi”. Ei duc o campanie împotriva legislaţiei ecleziastice stabilită de veacuri de Sfinţii Părinţi pentru a apăra Biserica de atacurile ereziilor. Unul dintre obiectivele acestei campanii este modificarea cărţilor de cult, prin realizarea de noi traduceri menite să alinieze vechile scrieri bisericeşti la noile ideologii. Ierarhii ortodocşi nu susţin că învăţătura Sfinţilor Părinţi nu este bună, ci doar că limbajul cărţilor nu mai este de actualitate şi, sub acest pretext, învăţătura este modificată pentru a le susţine intenţiile. În cadrul acestui obiectiv, alterarea Sfintei Scripturi reprezintă punctul culminant, ea fiind dintotdeauna prilej de poticnire şi sursă de erezie, mai ales în absenţa învăţăturii Sfinţilor Părinţi. Singura modalitate prin care pot fi modificate canoanele şi schimbată dogma este convocarea unui sinod ecumenic, al VIII-lea Dar cum poate fi modificată învăţătura Bisericii şi canoanele acesteia ? Numai printr-o instituţie a Bisericii, care să aibă dreptul de a formula dogme şi canoane; şi singura instituţie care, în Ortodoxie, ar putea să facă aceasta este un SINOD ECUMENIC. În mod surprinzător, ideea convocării unui sinod ecumenic a fost înaintată, pentru prima oară, în 1923, de binecunoscutul ierarh mason Meletie Metaxakis, promotorul schimbării calendarului bisericesc. Din 1923 încoace, ierarhii şi teologii ortodocşi au conlucrat pentru a pregăti acest sinod, convocând numeroase conferinţe şi congrese pre-sinodale. În 1968 a fost creat un ,,Secretariat pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod” cu sediul la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, Geneva. Auzind de convocarea unui sinod ecumenic, în mod firesc, în mintea oricărui creştin ortodox se nasc întrebări la care vom încerca să răspundem în acest serial: poate fi convocat astăzi un sinod ecumenic, al VIII-lea în istoria Bisericii Universale ? Este nevoie, într-adevăr, de un sinod ecumenic ? Ar fi acest sinod în duhul Ortodoxiei, al celor şapte Sinoade Ecumenice din primul mileniu creştin şi al Sfinţilor Părinţi ?
|
|
Răvaşe recente
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
 |
 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
 |
Moldova Noastră | Oficială | Politică | În lume | Economică | Socială | Culturală | Istorică | Ortodoxă | Urbană | Rurală | Subterană Preluarea totală sau parţială a informaţiei publicate pe site se face numai cu indicarea sursei. 
|
 |
Deşi reprezintă o o analiză destul de cuminte din punct de vedere al calificativelor şi al tonului folosit, considerăm deosebit de importantă publicarea acestui articol, edificator prin perspectiva coerentă şi informaţiile istorice pe care le conţine, spre trezirea şi sporirea privegherii asupra proceselor de apostazie care îşi măresc turaţiile pe zi ce trece. În contextele respective din articol, cînd se vorbeşte despre ortodocşii ecumenişti se înţelege, bineînţeles, că folosirea calificativului "ortodox" este strict convenţională în acest caz, aceştia neaparţinînd