|
Cum se cumpără o ţară - Cazul Republica Moldova
ianuarie 13 2011 - 10:40 (ideipentruviata.wordpress.com)
|
|
Dintre multitudinea de probleme pe care le are Moldova si cetatenii sai, de pe o zi pe alta parca se mai adauga si se inmultesc ca paduchii in par alte noi probleme.
Nu ma pretind a fi un expert. Sunt un om obisnuit care incearca sa observe si sa analizeze mai multe aspecte care ne afecteaza de la nivel personal, local pana la cel global.
De cateva luni bune, prin sectiile noastre raionale de asistenta sociala, se ruleaza un program de ajutor material pentru familiile nevoiase. Ajutorul consta intr-o suma lunara de 1600 lei pe o perioda determinata de de timp si este oferit familiilor care nu detin cota de pamant si nu au alte surse existenta cum ar fi animale domestice ca vaca. Toate bune si frumoase, parca nu ar fi nimic de comentat.
Dar, de fapt ce s-a intamplat:
1. Taranii care mai detineau cote de pamant si vaci de lapte, le-au vandut, astfel taindu-si unica sursa alternativa si independenta de existenta.
2. Taranii si alte persoane beneficiare de acest ajutor au fost stimulate sa leneveasca si sa se reduca mintal in a gasi solutii de existenta si poate chiar de dezvoltare. (caz concret. Mama mea a muncit ca director de liceu 20 de ani, in acest rastimp prin proiecte si donatii a adus doar in scoala peste 2 milioane de lei, ea a reusit sa incalzeasca scoala, atunci cand multe scoli prin anii 95 nu aveau chibrite de aprins focul. Astazi e la pensie cu 1100 lei pensia si vine o lenoasa si ii spune ca are ajutor social de 1600 lei si nu are nevoie sa munceasca si sa tina vaca, pamant asa cum face maica-mea la varsta ei si in situatia ei.)
3. Liderii care arendau pamantul de la tarani, falimenteaza unul cate unul, fiindca nu mai au teren.
… si in final au profitat niste latifundiari, care au cumparat pamant pe gratis.
Intotdeauna cand vad ajutoare, si actiuni din partea cui n-o fi fiind, fie ale statului, fie ale diferitor organizatii “filantropice”, imi pun simpla intrebare: Cine si ce are de castigat? Oare chiar cineva are interesul sa dea bani, doar de dragul de a face bine?! Si daca ar fi facut-o pentru a face bine, nu era cazul sa realizeze acest bine in alt mod? Spre exemplu, acest ajutor ar fi putut sa fie ca rasplata pentru participarea la lucrari publice, sau in cazul in care ai pamant, ai vaca, poate ai nevoie de un cal pentru a se dezvolta familia, sau de o mini-sera, sau de niste material semincer. Daca e sa calculam acest ajutor pe 6 luni, este peste 10 000 lei, dati toti odata pentru initierea unei micro-afaceri, finalul ar fi fost cu totul altul, nu-i asa?
Voi lua situatia mondiala la capitolul alimentatie ca sa identificam in masura noastra de oameni simpli cui ii foloseste un asemenea mecanism de estorcare a pamantului si de inrobire a oamenilor nostri de la tara:
1.Actiunile la toate companiile producatoare de alimente, creste nestavilit (normal, daca toti isi vand pamantul, si in loc sa produca hrana, ei o cumpara, e doar un mic motiv)
2. Cresterea preturilor la alimente, constant
3, Inflatia crescanda a valutelor, determina pe cei destepti sa investeasca in ceva ce nu scade, dar creste ca valoare
4. Corporatiile straine latifundiare au secat deja foarte multe hectare de pamant(in mod special prin producerea de organisme modificate genetic), si sunt in cautare de “noi oportunitati”
5. Demografia in crestere, va determina o cerere de alimente crescanda
Desigur ca sunt multi alti factori determinanti in acest proces, si totusi vreau sa intreb pe toti laolalta, guvernanti, tarani, functionari, oameni simpli: De ce un ajutor financiar pentru stimularea leneviei si a desproprietaririi?
PS. Aici ca o confirmare a banuielilor mele va aduc un documentar bine documentat despre Viitorul Alimentatiei, in engleza “The future of Food”, este o investigatie minutioasa despre adevarurile deranjante din spatele alimentelor neetichetate si modificate genetic care au navalit in magazine in ultimele decenii. Filmul da voce fermierilor care au au fost afectati de aceste tehnologii. Implicatiile asupra sanatatii oamenilor, politicile guvernamentale si globalizarea fac toate parte din multele motive pentru care opinia omenirea este alarmata de folosirea culturilor de plante modificate genetic si introducerea acestora in alimentatia noastra.
Filmul il puteti urmari aici